Un șofer moldovean de TIR, s-a ales cu o amendă record în Franța! O va putea achita vreodată?

De Pavel   |  11 Septembrie, 2019

Distribuie :

Șoferul unui tir cu acte românești a fost oprit recent de Jandarmeria din Pas de Calais și a reușit să devină vedetă după ce a încasat o amendă record, în urma unui control obișnuit pe o autostradă din nordul Franței!

Șoferul care conform unor surse este originar din Republica Moldova, este angajat la o companie spaniolă de transport. În urma verificărilor, s-a constatat că bărbatul a înregistrat circa 31 de încălcări ale reglementărilor rutiere franceze, dintre care 24 au fost pentru nerespectarea timpilor de odihnă.

Mai exact, pe parcursul a 24 de ore, şoferul TIR-ului nu efectuase decât o singură oră de odihnă, faţă de cele 9 impuse de legislaţia franceză. Ba mai mult, bărbatul condusese chiar şi aproape 9 ore fără nicio oprire, în condiţiile în care legislaţia impune perioade maxime la volan de 4,5 ore. În aceste condiţii, TIR-ul a fost reţinut de autorităţile franceze ca măsură asiguratorie, până la achitarea integrală a amenzii.

Astfel, polițiștii francezi l-au amendat cu 26.250 de euro! Suma amenzii este atât de mare, încât chiar şi francezii au simţit nevoia să precizeze că nu este vorba de o greşeală de tipar și au publicat un comunicat pe pagina oficială de Facebook.

Conform declarațiilor oamenilor legii, fapta șoferului prezintă nu doar o formă de concurenţă neloială faţă de alţi transportatori, dar şi un real pericol pentru siguranţa traficului, oboseala la volan fiind una dintre cauzele majore ale accidentelor de circulaţie.

Recomandate:

Skoda pregătește o premieră pentru Octavia. Pentru prima dată în istorie, modelul va primi un sistem full hybrid - Photo
Noutăți
Skoda pregătește o premieră pentru Octavia. Pentru prima dată în istorie, modelul va primi un sistem full hybrid

Unul dintre cele mai populare modele Skoda se pregătește pentru o schimbare radicală. După ani în care a mizat pe motoare clasice, diesel și sisteme mild-hybrid, Octavia urmează să intre î

Inna
Audi readuce la viață numele A2. Noul model electric a ieșit deja la teste înaintea lansării oficiale - Photo
Noutăți
Audi readuce la viață numele A2. Noul model electric a ieșit deja la teste înaintea lansării oficiale

După mai bine de două decenii de absență, unul dintre cele mai neobișnuite nume din istoria Audi se pregătește de revenire. De această dată, însă, într-o formă complet diferită și cu un ro

Inna