Un moldovean promitea perfectarea permiselor de conducere pentru 700 euro. Acum acesta riscă închisoare

De Sergiu   |  20 August, 2020

Distribuie :

Ofiţerii Direcţiei Generale Teritoriale Nord a CNA şi procurorii anticorupţie cercetează un bărbat de 43 de ani din satul Moara de Piatră, Drochia, în cadrul unor cauze penale, pornite pe faptul comiterii traficului de influenţă. Asta după ce mai multe persoane l-au denunţat la CNA, comunicând că acesta ar intermedia perfectarea ilegală a permiselor de conducere contra unor sume de bani cuprinse între 400 şi 700 de euro.

În unul din episoade, bărbatul i-ar fi cerut unui tânăr 350 de euro pentru a-l ajuta să susţină probele teoretice şi practice, spunându-i că ar avea influenţă asupra examinatorilor din cadrul Secţiei Înmatricularea Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto din Bălţi. Ulterior, însă, ar mai fi pretins 100 de euro şi 500 de lei sub pretextul că ar trebui să mituiască şi alţi funcţionari de la Chişinău, din cauza că secţia teritorială nu ar fi activat pe timp de pandemie.

În alte cazuri, sub aceleaşi pretexte, ar fi cerut de la mai multe persoane diverse sume de bani pentru perfectarea permiselor de conducere. Potrivit denunţătorilor, bărbatul ar fi primit de la ei, în total,  în jur de 1600 de euro pentru a-i ajuta să susţină examenele şi să obţină permise de conducere.

Bănuitul a fost reţinut de ofiţerii DGT Nord a CNA şi procurori, iar acum se află în izolator pentru 72 de ore, urmând ca procurorii să ceară instanţei de judecată un mandat de arestare.  Acesta riscă până la 7 ani de închisoare sau amendă penală.

 

Recomandate:

Toyota investește 2 miliarde de dolari într-o nouă fabrică de mașini electrice în Shanghai - Photo
Noutăți
Toyota investește 2 miliarde de dolari într-o nouă fabrică de mașini electrice în Shanghai

 Toyota anunță o investiție de 2 miliarde de dolari pentru construirea unei fabrici de vehicule electrice în Shanghai, un pas strategic menit să consolideze poziția companiei pe cea mai

Inna
Mercedes-AMG pregătește un rival electric pentru Porsche Taycan: teaser cu un fastback de 1000 CP - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG pregătește un rival electric pentru Porsche Taycan: teaser cu un fastback de 1000 CP

 Mercedes-AMG a prezentat recent o imagine teaser care anunță un nou model electric de înaltă performanță, ce va concura direct cu Porsche Taycan. Noul vehicul va fi dezvăluit oficial &

Inna
(FOTO) 4 cilindri, 2 litri și 313 CP. BMW lansează noul M2 Racing - Photo
Noutăți
(FOTO) 4 cilindri, 2 litri și 313 CP. BMW lansează noul M2 Racing

BMW lansează oficial noul M2 Racing, o versiune dedicată circuitului, care își va face debutul în sezonul competițional din 2026. Inspirat din modelul de serie M2, noul BMW M2

Inna
BMW i3 Neue Klasse va fi disponibil și în versiune Touring - Photo
Noutăți
BMW i3 Neue Klasse va fi disponibil și în versiune Touring

 BMW se pregătește să extindă familia sa de modele electrice cu noul i3 Neue Klasse, programat pentru lansare oficială în 2026. Pe lângă versiunea standard de tip berlină, modelul

Inna
Volkswagen schimbă direcția: mașinile electrice cu generator termic vor ajunge și în Europa - Photo
Noutăți
Volkswagen schimbă direcția: mașinile electrice cu generator termic vor ajunge și în Europa

Volkswagen își reconfigurează strategia de tranziție către electromobilitate. Deși anterior anunțase că următoarea generație T-Roc, programată pentru lansare în 2026, va fi ultimul model n

Inna
Noua Alfa Romeo Stelvio 2025: primele imagini neoficiale dezvăluie un SUV complet redesenat - Photo
Noutăți
Noua Alfa Romeo Stelvio 2025: primele imagini neoficiale dezvăluie un SUV complet redesenat

 Viitoarea generație Alfa Romeo Stelvio a fost surprinsă în primele imagini neoficiale, publicate recent. Aceste fotografii provin de la un birou de brevete și dezvăluie un design exter

Inna