Un lot din câteva zeci de exemplare Land Cruiser 300 a fost suprins în Kazahstan

De Pavel   |  27 Mai, 2021

Distribuie :

În ajunul debutului oficial a noii generații Toyota Land Cruiser, spionii foto au surprins un lot format din câteva zeci de exemplare ale noului SUV într-o parcare din Kazahstan. Imaginile au fost publicate de publicația locală kolesa.kz

Potrivit sursei sus menționate, lotul proaspetelor Land Cruiser 300 a fost fotografiat în gara Atynkol, chiar la granița cu China. Acest lucru ar însemna că primele exemplare ale vehiculului au fost deja livrate către țările din Uniunea Economică Euroasiatică, piețe unde modelul nipon este extrem de popular.

Menționăm că, chiar înainte de prezentarea oficială a devenit cunoscut faptul că SUV-ul se va construi pe noua platformă TNGA-F. Acesta va fi, de asemenea, utilizată pentru noua generație a pickup-ului Tundra. În ceea ce privește sistemul de propulsie, niponii au renunțat la V8-ul de 4.6 litri volum, pe care îl vor înlocui cu un sistem hybrid care va avea la bază o unitate V6 de 3.5 litri volum de 299 CP și 356 Nm, care va funcționa în tandem cu un motor electric de 180 CP.

În plus, cei care preferă motorizările diesel, vor putea bifa motorul turbo de 3.3 litri volum, capabil de 306 CP și 700 Nm, sau propulsorul Bi-turbo V6 de 3.5 litri volum de 415 CP. Ultimul este folosit și în cazul lui Lexus LS500.

x
x
x

 

Recomandate:

(FOTO) Concluzia IGSU: recuperarea automobilului din lacul Ghidighici este imposibilă! - Photo
Sociale
(FOTO) Concluzia IGSU: recuperarea automobilului din lacul Ghidighici este imposibilă!

Recuperarea automobilului, care s-a prăbușit sub gheață, este imposibilă. Scafandrierii din cadrul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență au intervenit pe Lacul Ghidighici, unde a fost

Inna
Activitatea a 2 puncte de trecere a frontierei, sistată din cauza condițiilor meteo nefavorabile - Photo
Sociale
Activitatea a 2 puncte de trecere a frontierei, sistată din cauza condițiilor meteo nefavorabile

Activitatea punctelor de trecere a fontierei Palanca și Tudora va fi sistată, începând cu ora 03:00. Poliția atenționează că măsura este valabilă pentru toate categoriile de participanți l

Inna
Volkswagen ar putea închide unele fabrici, conform unui plan de reducere a costurilor pentru următorii 3 ani - Photo
Noutăți
Volkswagen ar putea închide unele fabrici, conform unui plan de reducere a costurilor pentru următorii 3 ani

Volkswagen Group pregătește un nou val de restructurări. Gigantul german vizează reducerea costurilor cu 20% în următorii trei ani, iar presa din Germania vorbește inclusiv despre posibile &icir

Inna
Angajații Ferrari au beneficiat de recompense generoase, după ce italienii au publicat rezultatele în vânzări pentru 2025 - Photo
Noutăți
Angajații Ferrari au beneficiat de recompense generoase, după ce italienii au publicat rezultatele în vânzări pentru 2025

Angajații Ferrari au fost remunerați cu o recompensă în valoare de 15.000 de euro pentru rezultatele în vânzări, care au fost obținute pe parcursul anului 2025. Este cel mai generos

Inna
China interzice mașinile noi, care sunt dotate cu volan desenat în forma unei manșe - Photo
Noutăți
China interzice mașinile noi, care sunt dotate cu volan desenat în forma unei manșe

Autoritățile de la Beijing schimbă regulile jocului în materie de siguranță auto. Începând cu 1 ianuarie 2027, mașinile noi echipate cu volan de tip „manșă” nu vor mai pu

Inna
Citroen anunță o rechemare masivă. Peste 113.000 de C3 și C3 Aircross, chemate în service pentru o problemă la sistemul de recunoaștere a indicatoarelor - Photo
Noutăți
Citroen anunță o rechemare masivă. Peste 113.000 de C3 și C3 Aircross, chemate în service pentru o problemă la sistemul de recunoaștere a indicatoarelor

Constructorul francez Citroen anunță o campanie amplă de rechemare care vizează peste 100.000 de unități C3 și C3 Aircross. Defecțiunea ține de camera video frontală și poate duce la afișarea incorect

Inna
MIDR: peste 460 de tone de asfalt la rece au fost utilizate pentru plombarea gropilor pe drumurile naționale - Photo
Sociale
MIDR: peste 460 de tone de asfalt la rece au fost utilizate pentru plombarea gropilor pe drumurile naționale

Drumarii au intervenit pe mai multe sectoare ale rețelei de drumuri naționale cu lucrări de plombare a gropilor, care s-au format în urma înghețurilor și condițiilor nefavorabile. 

Inna
Traficul rutier, pe o stradă din centrul capitalei, va fi suspendat până în luna iunie - Photo
Sociale
Traficul rutier, pe o stradă din centrul capitalei, va fi suspendat până în luna iunie

Până în luna iunie a anului curent, va fi suspendat traficul rutier pe str. George Coşbuc, tronsonul cuprins între străzile Columna şi Alexandru cel Bun, din capitală. Decizia a

Inna