Un Gelandewagen unic cu caroserie de Mercedes SLK a fost scos la vânzare cu un preț exorbitant!

De Pavel   |  18 Noiembrie, 2019

Distribuie :

Recent a fost scos la vânzare proiectul atelierului elvețian de tuning Status&Class, numit OPAC Contender XG! Defapt, mașina reprezintă un hibrid construit din caroseria unui Mercedes-Benz SLK și componente ale unui G-Class produs în anii '90. În total, în perioada anilor 1996-1999, au fost asamblate cinci exemplare de acest fel.

Din punct de vedere tehnic, OPAC Contender XG este o copie a Gelandewagen-ului cu trei uși în versiunea G320. Sub capota vehiculului special se află motorul de 3.2 litri volum în șase cilindri, care standard dezvoltă 211 CP și 300 Nm.

Deoarece suspensia este împumurată de la același G-Class, aceasta păstrează cele trei diferențiale autoblocante ce îi oferă lui OPAC Contender XG posibilitatea de a se deplasa pe drum accidentat, la fel ca un offroader de performanță. Totodată, greutatea modelului este la fel de mare ca a unui SUV, numărând 2.180 de kilograme.

Precum am menționat și mai devreme, caroseria a fost împrumutată de la un Mercedes0Benz SLK R170, care în urma modificărilor a primit alte blocuri optice, bare de protecție modificate, aripi evazate și un acoperiș reptoiectat care deja nu mai este retractabil.

Interiorul a fost și el tunat, acolo unde scaunele, consola și fețele portierelor au fost tapițate în piele naturală. Deasemenea, numeroase elemente ale salonului au primit inserții din lemn natural.

Proprietarul actual al acestui OPAC Contender XG, un colecționar din Italia, este gata să vândă vehiculul exclusiv care înregistrează un parcurs de doar 11.000 de kilometri, cu un preț nu mai mic de 490.000 de euro!

Recomandate:

Noua Alfa Romeo Stelvio 2025: primele imagini neoficiale dezvăluie un SUV complet redesenat - Photo
Noutăți
Noua Alfa Romeo Stelvio 2025: primele imagini neoficiale dezvăluie un SUV complet redesenat

 Viitoarea generație Alfa Romeo Stelvio a fost surprinsă în primele imagini neoficiale, publicate recent. Aceste fotografii provin de la un birou de brevete și dezvăluie un design exter

Inna
(FOTO) 4 cilindri, 2 litri și 313 CP. BMW lansează noul M2 Racing - Photo
Noutăți
(FOTO) 4 cilindri, 2 litri și 313 CP. BMW lansează noul M2 Racing

BMW lansează oficial noul M2 Racing, o versiune dedicată circuitului, care își va face debutul în sezonul competițional din 2026. Inspirat din modelul de serie M2, noul BMW M2

Inna
Toyota investește 2 miliarde de dolari într-o nouă fabrică de mașini electrice în Shanghai - Photo
Noutăți
Toyota investește 2 miliarde de dolari într-o nouă fabrică de mașini electrice în Shanghai

 Toyota anunță o investiție de 2 miliarde de dolari pentru construirea unei fabrici de vehicule electrice în Shanghai, un pas strategic menit să consolideze poziția companiei pe cea mai

Inna
Mercedes-AMG pregătește un rival electric pentru Porsche Taycan: teaser cu un fastback de 1000 CP - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG pregătește un rival electric pentru Porsche Taycan: teaser cu un fastback de 1000 CP

 Mercedes-AMG a prezentat recent o imagine teaser care anunță un nou model electric de înaltă performanță, ce va concura direct cu Porsche Taycan. Noul vehicul va fi dezvăluit oficial &

Inna
Volkswagen schimbă direcția: mașinile electrice cu generator termic vor ajunge și în Europa - Photo
Noutăți
Volkswagen schimbă direcția: mașinile electrice cu generator termic vor ajunge și în Europa

Volkswagen își reconfigurează strategia de tranziție către electromobilitate. Deși anterior anunțase că următoarea generație T-Roc, programată pentru lansare în 2026, va fi ultimul model n

Inna