Un alt șofer beat la volan, a provocat un accident grav. Două fete au decedat...

De Redactor AE   |  8 Decembrie, 2019

Distribuie :

Accidentele tragice se țin în lanț, iar noi nu facem decât să urmărim statisticile deloc îmbucurătoare. Viteza și alcoolul la volan, au mai făcut câteva victime săptămâna aceasta.

Potrivit deschide.md, două tinere au decedat, iar alți trei tineri au ajuns la spital, unul dintre ei este în stare gravă. Volkswagen Golf s-a izbit violent într-un stâlp. Tragedia a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 02:05, în apropierea satului Todirești, din raionul Ungheni.

Șoferul Volkswagenului a pierdut controlul volanului, iar mașina a derapat de pe traseu și s-a izbit într-un stâlp de electricitate după care s-a răsturnat. În mașină se mai aflau patru pasageri.

S-a stabilit că persoanele decedate sunt două fete de 18 și 19 ani, ambele locuitoare ale satului Ţighira, Ungheni, iar ceilalți trei tineri răniți au vârste de 23, 25 și 26 de ani. Automobilul era condus de tânărul în vârstă de 25 de ani, care a urcat în stare de ebrietate la volan. 

„Şoferul a fost transportat în stare gravă la spital și internat în secția reanimare. Dânsul s-a ales cu o traumă cranio cerebrală acută, comoţie cerebrală, dar și un traumatism închis a cutiei toratice, inclusiv cu mai multe coaste rupte. Ceilalți doi pasageri, de 23 și 26 de ani, care au scăpat cu viață, la fel s-au ales cu comoții cranio cerebrale și fracturi ale coastelor, însă viața acestora este în afara pericolului. Poliția din Ungheni a pornit pe acest caz o cauză penală, conform art. 264 al.3 din Codul Penal al R. Moldova, iar dacă șoferul va scăpa cu viață, riscă să fie reținut și să se aleagă cu un dosar penal”, ne-a spus un reprezentant al IP Ungheni.

Șoferul automobilului a fost testat alcooscopic, iar rezultatele au arătat că acesta avea o concentrație de alcool de 0,57mg/l în aerul expirat.

Recomandate:

R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna