Trei BMW-uri X5, furate, au fost reţinute la frontieră!

De Redactor AE   |  18 Decembrie, 2017

Distribuie :

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la trei cetăţeni ucraineni, care au fost identificaţi la controlul de frontieră la volanul unor autoturisme marca BMW X5, care nu figurau ca fiind înregistrate și aveau plăcuțe și certificate de înmatriculare false.

În data de 13 decembrie a.c., în jurul orei 02.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni - I.T.P.F. Iaşi, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, cetățenii din Ucraina, Oleh P., în vârstă de 50 de ani, Oleksandr P., în vârstă de 44 de ani şi Anatolii T., în vârstă de 35 de ani, conducând fiecare câte un autoturism marca BMW X5, ce aveau aplicate numere de înmatriculare austriece.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la faptul că certificatele de înmatriculare prezentate pentru autoturisme sunt false, lucrătorii noştri au efectuat verificări suplimentare și au constatat că autoturismele nu figurează în bazele de date austriece ca fiind înregistrate, plăcuțele aplicate sunt atribuite altor autoturisme, iar documentele sunt false.

Cu privire la cele constatate, bărbaţii au declarat că au achiziţionat autoturismele de la persoane necunoscute, iar pentru plăcuțele de înmatriculare și pentru cele trei certificate de înmatriculare au plătit unei cunoștințe suma de 2.100 euro.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Recomandate:

Un alt proces-verbal pentru comportament agresiv în trafic. Șoferul unui Mercedes a fost sancționat - Photo
Sociale
Un alt proces-verbal pentru comportament agresiv în trafic. Șoferul unui Mercedes a fost sancționat

Șoferul unui Mercedes a fost sancționat de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic. S-a întâmplat după ce în mediul online a apărut o secvență video, în care

Inna
Un nou jucător intră în liga mare. Horse Powertrain lansează primul său motor V6 - Photo
Noutăți
Un nou jucător intră în liga mare. Horse Powertrain lansează primul său motor V6

Putere impresionantă și greutate record: joint-venture-ul din spatele Horse Powertrain intră în forță pe scena motoarelor de performanță, cu un V6 complet nou ce va fi dezvăluit la Beijing.H

Inna
Siguranța copiilor în mașină, ignorată de mulți părinți. Cum corect transportăm un copil în mașină - Photo
Utile
Siguranța copiilor în mașină, ignorată de mulți părinți. Cum corect transportăm un copil în mașină

Un gest aparent banal poate deveni fatal în caz de accident. Autoritățile trag un semnal de alarmă privind modul în care sunt transportați copiii în autoturisme.Transportul

Inna
Kia reinventează conceptul de GT și lansează Vision Meta Turismo, care este proiectat între realitate și universul digital - Photo
Noutăți
Kia reinventează conceptul de GT și lansează Vision Meta Turismo, care este proiectat între realitate și universul digital

Inspirat de legenda GT-urilor clasice, dar proiectat pentru era virtuală, noul concept Kia Vision Meta Turismo promite o experiență auto complet redefinită. Kia a ales Milan Design Week pentru a preze

Inna
Neue Klasse și-a lăsat amprenta pe noul 7 Series facelift. Cum arată berlina de lux actualizată și ce a preluat de la i3 - Photo
Noutăți
Neue Klasse și-a lăsat amprenta pe noul 7 Series facelift. Cum arată berlina de lux actualizată și ce a preluat de la i3

Nu este doar un simplu facelift. Noul BMW 7 Series aduce schimbări semnificative în ceea ce ține de design, tehnologie și electrificare. Faceliftul anunță direcția viito

Inna
De la sedan, la SUV electric. Jetta se reinventează radical în China - Photo
Noutăți
De la sedan, la SUV electric. Jetta se reinventează radical în China

Un nume iconic își schimbă complet identitatea. Volkswagen pregătește transformarea Jetta într-un SUV electric modern, dezvăluit inițial sub forma conceptului Jetta X.Volkswagen a

Inna
Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată. Va fi organizat un eveniment sportiv - Photo
Sociale
Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată. Va fi organizat un eveniment sportiv

Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată, în contextul organizării unui eveniment sportiv. Va fi afectat traficul rutier în perimetrul străzilor Mitropolit G. B

Inna
Relația dintre Rusia și Coreea de Nord devine tot mai strânsă. Se inaugurează primul pod rutier - Photo
Sociale
Relația dintre Rusia și Coreea de Nord devine tot mai strânsă. Se inaugurează primul pod rutier

Rusia și Coreea de Nord vor inaugura în curând prima conexiune rutieră dintre ele, cu implicații economice și geopolitice majore.Rusia și Coreea de Nord se pregătesc să deschidă, &icir

Inna