Transportatorii de pasageri amenință cu o nouă GREVĂ! Aceștia se plâng că ar fi fost PĂCĂLIȚI de autorități

De Pavel   |  2 Decembrie, 2019

Distribuie :

Reprezentanții Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) solicită conducerii Ministerului Economiei și Infrastructurii (MEI) să aprobe în această săptămână majorarea tarifelor pentru călătoriile pasagerilor, în caz contrar transportatorii vor intra în grevă, scrie ziarulnational.md

Potrivit președintelui APOTA, Oleg Alexa, transportatorii au avut zilele trecute întrevederi cu reprezentanți MEI, inclusiv cu ministrul Anatol Usatîi, însă autoritățile întârzie să oficializeze compromisul la care s-a ajuns.

Au fost identificate mai multe măsuri care ar permite micșorarea costurilor operatorilor de transport, inclusiv excluderea controalelor abuzive, transparentizarea MEI și ANTA, lupta cu transportul ilicit etc. Drept rezultat a fost întocmit un proiect de Memorandum de înțelegere, semnarea căruia ar putea determina operatorii de transport să reducă cerința privind majorarea tarifului de la 92 de bani per km, la 74-76 de bani per km. Memorandumul încă nu este semnat”, spune Alexa.

În cazul în care acest lucru nu se va întâmpla, atunci membrii APOTA spun că vor insista în continuare pentru ca tariful să fie majorat de la 48 de bani per km, cât este în prezent, până la 92 de bani per km.

Situația economică nu ne oferă răgaz. Noi înregistrăm pierderi, avem controale abuzive, suntem jefuiți de transportatorii iliciți care activează sun protecția organelor de drept și organelor de control. Din acest motiv, vă îndemnăm să adoptați o decizie clară, argumentată pe calcule economice. Lipsa unui răspuns sau a unei decizii care să stabilească tariful va provoca u nouă grevă a transportatorilor. O potențială grevă a putea fi anunțată la sfârșitul săptămânii curente, începutul săptămânii viitoare”, se arată în scrisoarea adresată de APOTA ministrului Usatîi.

Recomandate:

R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna