Trafic restricționat pe str. Albișoara. Va fi organizat un eveniment sportiv

De Inna   |  6 Mai, 2026

Distribuie :

Una dintre cele mai circulate artere din Chișinău va fi parțial închisă duminică dimineață. Pe str. Albișoara va fi organizată o competiție sportivă. 

Circulația rutieră pe strada Albișoara din Chișinău va fi limitată temporar duminică, 10 mai 2026, în intervalul 06:00 - 17:00, din cauza desfășurării evenimentului Duathlon 2026. Restricțiile vizează segmentul dintre strada Mihai Viteazul, imediat după pod, și strada Petru Rareș, unde traficul va fi redirecționat pe rute alternative.

Competiția este organizată de Federația de Triatlon din Republica Moldova, în parteneriat cu Sporter și Federația Sportul pentru Toți, cu sprijinul autorităților locale și al forțelor de ordine.

Măsura a fost luată pentru a garanta siguranța participanților și a publicului, în condițiile în care traseul va fi ocupat de concurenți pe toată durata evenimentului.

Organizatorii recomandă șoferilor să evite zona și să își planifice din timp deplasările, respectând indicațiile polițiștilor și voluntarilor aflați pe traseu.

Traficul rutier va reveni la normal după ora 17:00.

Recomandate:

(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna