Toyota a prezentat noul model, cu care va participa la Campionatul Mondial de Raliuri

De Inna   |  20 Ianuarie, 2022

Distribuie :

Constructorul nipon de automobile a prezentat noul GR Yaris Hybrid, care a fost construit după noul regulament tehnic, numit Rally1. Toyota completează, astfel, trio-ul echipelor de vârf care vor concura în acest sezon în WRC.

După cum prevede regulamentul, mașina este dotată cu un propulsor termic de 1.6 litri volum, turbo, care dezvoltă 380 CP. Motorul termic funcționează împreună cu un sistem de propulsie hibrid, care produce 134 CP. Astfel, puterea totală ajunge la 500 CP.

Propulsorul este cuplat la o cutie de viteze secvențială, în 5 trepte, în conformitate cu regulamentul. Diferențialul central, prezent la vechea specificație de mașini WRC, a fost eliminat, iar partea aerodinamică a fost reproiectată pentru a oferi mai puțină forță de apăsare în încercarea de a reduce vitezele pe probe. De asemenea, a fost reproiectată și suspensia, și acum are o cursă mai scurtă față de anii precedenți.

Echipa de piloți este formată din britanicul Elfyn Evans și finlandezul Kalle Rovanpera. Din echipă mai fac parte finlandezul Esapekka Lappi, care va face un sezon parțial și japonezul Takamoto Katsuta.

Prima etapă a Campionatului Mondial de Raliuri este Raliul Monte Carlo și se va desfășura în perioada 20-23 ianuarie.

Recomandate:

Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna