Toyota a început testarea unui motor cu ardere internă alimentat cu hidrogen!

De Pavel   |  22 Aprilie, 2021

Distribuie :

Toyota a anunțat demararea testelor unui motor cu ardere internă alimentat cu hidrogen. Cu scopul unui experiment, această unitate va fi instalată pe sedanul Corolla Sport, care va concura în seria japoneză de curse de anduranță Super Taikyu Series 2021 Powered by Hankook.

Curios este faptul că nu vorbim despre un sistem de propulsie electrică pe celule de combustibil cu hidrogen, cum ar fi, de exemplu, sedanul Toyota Mirai, ci despre un adevărat motor tradițional cu ardere internă. Mai exact, o unitate turbo de 1.6 litri volum dotat cu furtunuri pentru combustibil adaptate și un sistem de injecție care utilizează hidrogenul comprimat, în loc de benzină. Principiul funcționării unui astfel de motor cu ardere internă este același. Cu toate acestea, emisiile de dioxid de carbon sunt aproape de zero, iar cele existente se datorează doar arderii unei cantități minore de ulei de motor.

Pe lângă contribuția evidentă la decarbonizarea transportului, un astfel de motor are o serie de alte avantaje. În primul rând, hidrogenul arde mult mai repede decât benzina, prin urmare, este asigurată o reacție mult mai bună. În al doilea rând, potrivit producătorului, motoarele cu hidrogen păstrează toate caracteristicile motoarelor clasice cu ardere internă, în special sunetul și vibrațiile. Acest lucru poate însemna că primele vehicule care se vor bucura de aceste unități vor fi sportcarurile.

Testarea noii tehnologii va avea loc în timpul curselor. unitatea pe hidrogen va fi instalată pe o Corolla Sport, pregătită conform reglementărilor campionatului de anduranță Super Taikyu Series 2021 Powered by Hankook. Mașina va fi alimentată cu combustibilul ecologic obținut în cadrul centrului de cercetare a energiei cu hidrogen Fukushima.

Una dintre cele mai mari fabrici de producție de hidrogen din lume este situată în satul Namie, la nord de centrala nucleară Fukushima-1 și utilizează energie electrică de la o centrală solară locală cu o capacitate de 20 megawați.

Recomandate:

112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative - Photo
Noutăți
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative

Proiectul de modificare a Legii privind organizarea și funcționarea Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112 a fost adoptat astăzi, 23 iulie, în lectura a doua a Parlamentului R

Inna
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania - Photo
Noutăți
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania

Ford și Geely vor produce în comun mașini electrificate la uzina din Valencia, Spania. În acest sens, cele două mărci au anunțat un parteneriat. Potrivit înțelegerii î

Inna
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie - Photo
Noutăți
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie

În acest an, BMW nu va participa la Salonul Auto de la Paris. La eveniment, care va avea loc în octombrie, vor participa peste 60 de mărci. Marca bavareză a luat această decizie &

Inna
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna