Tesla a fost acuzată de trucarea cifrelor dinamice ale modelelor sale în versiunile de performanță!

De Pavel   |  11 Mai, 2021

Distribuie :

Bloggerii americani i-au acuzat pe cei de la Tesla de trucarea cifrelor dinamice ale modelelor sale. Mai exact, s-a aflat că contructorul american folosește metode diferite pentru calcularea timpului accelerării de la 0-97 km/h, în dependență de versiunea EV-ului.

Discrepanța dintre metodele de măsurare care pot duce în eroare clienții, a fost descoperită de producătorul canalului de YouTube, Engineering Explained. Acesta a deschis site-ul oficial și a arătat pe exemplul lui Model S facelift că la rubrica accelerare, versiunile de bază se prezintă cu cifre fără asterisc, iar cele de top Plaid și Plaid+, sunt marcate cu o steluță.

În josul paginii, se explică că timpul de accelerare a versiunilor de performanță nu este calcula de pe loc, ci din momentul în care mașina va trece un foot, echivalentul a 30.5 centimetri, metodă deseori folosită în drag racing.

Potrivit Engineering Explained, după ce mașina parcurge un foot, aceasta accelerează pâna la aproximativ 6 mph (9.66 km/h), adică în realitate noul Tesla Model S facelift accelerează în 2 secunde nu de la 0-60 mph, ci de la 6-60 mph. Evident, accelerarea de pe loc spre 60 mph va dura mai mult de două secunde, astfel că cifra de 1.99 secunde nu este altceva decât un truc de marketing.

 

Recomandate:

BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie - Photo
Noutăți
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie

În acest an, BMW nu va participa la Salonul Auto de la Paris. La eveniment, care va avea loc în octombrie, vor participa peste 60 de mărci. Marca bavareză a luat această decizie &

Inna
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania - Photo
Noutăți
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania

Ford și Geely vor produce în comun mașini electrificate la uzina din Valencia, Spania. În acest sens, cele două mărci au anunțat un parteneriat. Potrivit înțelegerii î

Inna
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative - Photo
Noutăți
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative

Proiectul de modificare a Legii privind organizarea și funcționarea Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112 a fost adoptat astăzi, 23 iulie, în lectura a doua a Parlamentului R

Inna