Suzuki SX4 urcă cu o treaptă mai sus

De AutoExpert   |  8 Februarie, 2013

Distribuie :

Suzuki SX4 urcă cu o treaptă mai sus

Lumea crossoverelor devine din ce în ce mai populată. După ce constructorii auto au inventat segmente şi au construit SUV-uri şi crossovere de segment C şi apoi B, Suzuki a avut nevoie de timp pentru a regândi strategia de lansare a unei noi generaţii SX4. După ce totul a fost calculat şi gândit, japonezii au decis ca noul SX4 să nu mai facă parte din segmentul B, ci să urce în dimensiuni, ajungând să se lupte cu renumiţii Qashqai, ASX, Tiguan şi RAV4.

Noul model Suzuki îşi bazează designul pe liniile prezentate anterior de prototipul S-Cross (Paris 2012). Astfel, SX4 îşi schimbă complet abordarea şi dimensiunile. Efectul imediat este spaţiul dedicat pasagerilor şi bagajelor, care creşte sensibil faţă de prima generaţie.

La nivel estetic liniile bătrâne ale modelului anterior dispar complet în favoarea unei "feţe" redesenate, dominate de blocurile optice masive asezonate cu o bandă LED în partea inferioară. Spatele aduce în schimb linii familiare, fanii acestui tip de modele recunoscând uşor asemănările dintre stopurile lui SX4 şi cele ale lui Qashqai.

La interior, SX4 va uimi pasagerii cu materiale de calitate crescută în comparaţie cu ceea ce cunoşteam de pe vechiul model cu acelaşi nume. Oficialii Suzuki afirmă că liniile sunt unele care inspiră emoţie şi calitate, iar instrumentarul de bord este aerisit şi conferă dinamism.

Noul Suzuki SX4 va fi disponibil în Europa în compania a două motoare, unul diesel şi unul pe benzină – primul este o evoluţie a actualei unităţi de aceeaşi cilindree, iar motorul diesel de 1.6 litri este nou intrat în gama Suzuki. Clienţii pot opta pentru o cutie manuală cu şase trepte sau, în cazul unităţii pe benzină, pentru o transmisie variabilă continuă CVT.

Recomandate:

Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie - Photo
Noutăți
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie

În acest an, BMW nu va participa la Salonul Auto de la Paris. La eveniment, care va avea loc în octombrie, vor participa peste 60 de mărci. Marca bavareză a luat această decizie &

Inna
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania - Photo
Noutăți
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania

Ford și Geely vor produce în comun mașini electrificate la uzina din Valencia, Spania. În acest sens, cele două mărci au anunțat un parteneriat. Potrivit înțelegerii î

Inna
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative - Photo
Noutăți
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative

Proiectul de modificare a Legii privind organizarea și funcționarea Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112 a fost adoptat astăzi, 23 iulie, în lectura a doua a Parlamentului R

Inna