Succesorul celebrului Nissan 370Z ar putea avea 450 CP și numai 1.475 kilograme

De Pavel   |  11 Martie, 2021

Distribuie :

După mulți ani de liniște, fanii Nissan au primit vestea mult așteptată care anunțat un succesor pentru celebrul sportcar 370Z. Primele imagini oficiale ale acestuia au fost publicate de niponi în toamna anului 2020, care au declarat că este vorba despre un prototip numit Z Proto.

În prezent, informații despre acest misterios model sunt extrem de putine, mai ales la capitolul tehnic. Însă lucrurile s-au luminat pușin odată cu lansarea jocului video Project Cars 3, unde vehiculul a fost expus cu indicarea câtorva specificații tehnice.

Conceptul Z Proto poate fi alesc în joc, iar în dreptul performanțelor observăm indicați 450 de cai putere și o greutate de 1.475 de kilograme. Dacă se dovedește a fi adevărat, viitorul Nissan Z ar fi mai ușor decât Toyota Supra, unul dintre principalii rivali din segment.

Se cunoaște că versiunea de serie a lui Z Proto va fi echipată cu un motor V6 Twin-turbo, cel mai probabil de 3.0 litri volum. Puterea va fi livrată exclusiv punții spate, la algere printr-o cutie automată sau manuală. Iar pentru un comportament dinamic, modelul nipon va fi echipat cu un diferențial LSD.

Recomandate:

Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative - Photo
Noutăți
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative

Proiectul de modificare a Legii privind organizarea și funcționarea Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112 a fost adoptat astăzi, 23 iulie, în lectura a doua a Parlamentului R

Inna
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie - Photo
Noutăți
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie

În acest an, BMW nu va participa la Salonul Auto de la Paris. La eveniment, care va avea loc în octombrie, vor participa peste 60 de mărci. Marca bavareză a luat această decizie &

Inna
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania - Photo
Noutăți
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania

Ford și Geely vor produce în comun mașini electrificate la uzina din Valencia, Spania. În acest sens, cele două mărci au anunțat un parteneriat. Potrivit înțelegerii î

Inna
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna