STUDIU: Cântatul în timpul condusului scade viteza de reacţie

De AutoExpert   |  7 Septembrie, 2012

Distribuie :

STUDIU: Cântatul în timpul condusului scade viteza de reacţie

Studiul, condus de o colaboratoare a Universităţii Monash din Australia, arată că şoferii ar trebui să evite să cânte atunci când conduc şi chiar să oprească muzica dacă sunt implicaţi într-o situaţie dificilă.

Astfel, spre deosebire de şoferii care au condus fără muzică de fundal, cei care au cântat în timpul condusului au reacţionat mai greu, iar viteza cu care s-au deplasat nu a fost constantă.

Surpriza studiului este că şoferii care ascultă muzică şi cântă în acelaşi timp au şanse mai mari să nu părăsească banda pe care rulează. Explicaţia, însă, nu este un motiv de bucurie. Autoarea studiului spune că muzica i-ar putea face pe conducători să se concentreze doar pe lucrurile care se petrec în faţa maşinii şi să ignore oglinzile laterale.

Înainte de participarea la studiu, subiecţii au învăţat versurile melodiilor „I’m a believer”, cântată de Smash Mouth, şi „Imagine”, interpretată de John Lennon. Testele s-au desfăşurat într-un simulator şi au verificat atenţia şoferilor pe un traseu urban de 6.6 kilometri cu patru zone de viteză şi o combinaţie de evenimente neaşteptate, precum pietoni care traversează şi schimbări ale luminii semafoarelor.

Recomandate:

Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania - Photo
Noutăți
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania

Ford și Geely vor produce în comun mașini electrificate la uzina din Valencia, Spania. În acest sens, cele două mărci au anunțat un parteneriat. Potrivit înțelegerii î

Inna
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie - Photo
Noutăți
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie

În acest an, BMW nu va participa la Salonul Auto de la Paris. La eveniment, care va avea loc în octombrie, vor participa peste 60 de mărci. Marca bavareză a luat această decizie &

Inna
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative - Photo
Noutăți
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative

Proiectul de modificare a Legii privind organizarea și funcționarea Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112 a fost adoptat astăzi, 23 iulie, în lectura a doua a Parlamentului R

Inna
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna