Stomatologul din Ungheni care a vrut să-și omoare soția prin accident și-a primit sentința

De Pavel   |  23 Decembrie, 2020

Distribuie :

15 ani și 60 de zile de închisoare, este pedeapsa maximă, aplicabilă conform legii, pentru acțiunile incriminate bărbatului, care în seara de revelion, a accidentat intenționat mașina în care se aflau fosta sa soție și copilul lor minor. 

Acesta a fost verdictul dictat de magistrați după ce Procuratura raionului Strășeni i-a demonstrat inculpatului vina pentru două capete de acuzare: ”tentativă de omor” și ”conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat”. 

Pe lângă pedeapsa închisorii, acestuia i-a fost anulat dreptul de a conduce mijloace de transport, fiind, concomitent, obligat să le achite părților vătămate prejudicii de peste 1,7 milioane de lei, iar încă circa 10 mii de lei - în folosul statului, pentru cheltuieli judiciare.

Cazul a avut loc în seara de 31 decembrie 2019. După ce a aflat că fosta soție, împreună cu copilul lor s-a pornit spre capitală cu o rudă, acolo unde urma să sărbătorească Revelionul, inculpatul a urcat băut la volan și s-a pornit din urma lor. Pe traseul R-1 Ungheni –Chișinău, ajungând în apropiere de localitatea Făgureni, Strășeni, acesta a accelerat și a intrat din plin cu mașina în autoturismul în care se afla femeia cu copilul. 

Impactul a fost atât de violent, încât mașina în care se aflau victimele a derapat de pe carosabil, inversându-se într-un șanț. Totuși, inculpatul nu s-a grăbit să le acorde ajutor, ci a coborât și a părăsit locul faptei, mizând că-i va induce în eroare pe oamenii legii că totul s-ar fi întâmplat accidental.

La scurt timp, acesta a fost depistat și suspus testării alcoolscopice care a indicat că, în momentul accidentului, inculpatul avea în sânge o concentrație de alcool de 0,68 mg/l, ce corespunde gradului avansat de ebrietate.

Fiind audiat de procurori, bărbatul nu și-a recunoscut vina, negând că ar fi acționat din intenție. În rezultatul accidentului, victimele au suferit traumatisme grave, fiind internate la spital, femeia, în vârstă de 35 de ani, rămânând țintuită în scaunul cu rotile. 

Recent, aflându-se în arest la domiciliu, bărbatul și-a tăiat brățara GPS prin care era supravegheat și a reușit să fugă. 

Pedeapsa a fost dictată în lipsa inculpatului, acesta fiind anunțat în căutare. Sentința este cu drept de atac în condițiile legii.

Recomandate:

Luca de Meo părăsește Renault și face pasul surprinzător către industria luxului - Photo
Noutăți
Luca de Meo părăsește Renault și face pasul surprinzător către industria luxului

După o perioadă de cinci ani în care a coordonat cu succes strategia de transformare a grupului Renault, Luca de Meo a decis să încheie capitolul său în industria auto. Conform surse

Inna
Land Rover Discovery Sport primește o actualizare importantă. Două versiuni noi: Metropolitan și Landmark - Photo
Noutăți
Land Rover Discovery Sport primește o actualizare importantă. Două versiuni noi: Metropolitan și Landmark

Land Rover își modernizează gama Discovery Sport, adăugând două niveluri de echipare noi și o serie de echipamente de ultimă generație. Noile versiuni, Metropolitan și Landmark, 

Inna
Autoritățile au emis un ordin prin care se impun restricții de circulație pentru mașinile de mare tonaj - Photo
Sociale
Autoritățile au emis un ordin prin care se impun restricții de circulație pentru mașinile de mare tonaj

În perioadele cu temperaturi extreme, circulația vehiculelor de mare tonaj va fi limitată temporar pe drumurile publice din Republica Moldova. Măsura este reglementată printr-un ordin comun semn

Inna
Podul Mihai Viteazul din Chișinău, aproape de redeschidere: lucrările se vor încheia în câteva zile - Photo
Noutăți
Podul Mihai Viteazul din Chișinău, aproape de redeschidere: lucrările se vor încheia în câteva zile

După mai bine de doi ani de lucrări, podul rutier de pe strada Mihai Viteazul din Chișinău este aproape gata. Potrivit responsabililor din cadrul companiei de construcții care gestionează proiectul, f

Inna
Mansory transformă noul BMW M5 într-un monstru de 850 CP cu accente din fibră de carbon - Photo
Noutăți
Mansory transformă noul BMW M5 într-un monstru de 850 CP cu accente din fibră de carbon

Noul BMW M5, deja o forță pe patru roți, a intrat pe mâna celor de la Mansory, care au dus performanțele sedanului de top la un nou nivel. Celebrul tuner german a creat un pachet exclusiv de mod

Inna
Ferrari a dezvăluit noul 296 Speciale Piloti, un model rezervat exclusiv piloților din programele oficiale de curse - Photo
Noutăți
Ferrari a dezvăluit noul 296 Speciale Piloti, un model rezervat exclusiv piloților din programele oficiale de curse

Ferrari ridică din nou standardele exclusivității cu lansarea modelului 296 Speciale Piloti, o ediție dedicată strict piloților implicați în competițiile oficiale organizate sub umbrela mărcii d

Inna