Ştiaţi că poliţiştii nu au voie "să vă prindă la radar" din mers? Află aici mai multe

De Redactor AE   |  26 Septembrie, 2017

Distribuie :

De multe ori șoferii care sunt opriți de polițiști, pentru că au depășit limita de viteză, plătesc amenzi fără să pună la îndoială corectitudinea acestor procese verbale şi constatări. Un aspect important pe care trebuie să îl cunoaşteţi este faptul că polițiștii nu au voie să facă măsurătorile fiind în mișcare, scrie bizlaw.md.

Potrivit Ordinului ministrului Economiei cu privire la aprobarea procedurii de măsurare legală ”Măsurarea vitezei mijloacelor de transport auto cu ajutorul sistemului tip ”АвтоУраган”, efectuarea măsurării vitezei şi înregistrărilor se realizează automatizat, în regim staţionar.

Altfel spus, mașina polițiștilor în care este instalat echipamentul de supraveghere, trebuie să fie parcată. Aceștia nu au voie să facă măsurători fiind în mișcare. Documentul mai prevede că înregistrarea vitezei şi imaginilor se efectuează astfel ca mijlocul de transport auto supus măsurării să fie înregistrat din spate, la îndepărtare de postul mobil de supraveghere.

Automobilul care este echipat ca post mobil de supraveghere se parchează în locuri unde este permisă staţionarea.

Rezultatele măsurării vitezei de mișcare a mijloacelor de transport auto cu ajutorul sistemului tip ”АвтоУраган” sunt utilizate de către agenţi la constatarea contravenţiilor privind depăşirea regimului de viteză, după recepţionarea automatizată şi prelucrarea informaţiilor în cadrul Sistemului automatizat de supraveghere a circulaţiei rutiere ”Controlul traficului”.

În calitate de rezultate ale măsurărilor este informația care include:

-materialul foto și/sau video care demonstrează deplasarea autovehiculului cu depăşirea pragului de viteză stabilit;-cadrul obţinut de la camera de recunoaştere cu valoarea maximă fixată a vitezei automobilului în cauză şi pe care se distinge numărul de înmatriculare al autovehiculului contravenient;-cadrul obţinut de la camera de ansamblu;-datele privind verificarea metrologică a radarului;-datele privind amplasarea (geolocaţia) postului mobil de supraveghere.

Conform Codului contravențional, depăşirea vitezei de circulaţie se sancționează cu amenzi cuprinse între 300 și 1.500 de lei.

Recomandate:

BMW a dezvoltat noi aplicații pentru posesorii de mașini M. Sunt 3 în total și îți afișează date importante - Photo
Noutăți
BMW a dezvoltat noi aplicații pentru posesorii de mașini M. Sunt 3 în total și îți afișează date importante

Posesorii modelelor BMW M vor primi trei aplicații noi, prin care vor putea monitoriza anumite date dinamice, pentru curse de drag racing și chiar un canal de entertainment. La momentul actual, a

Inna
Rimac apreciază primii săi susținători și le creează o ediție cu adevărat spectaculoasă a hypercarului electric Nevera - Photo
Noutăți
Rimac apreciază primii săi susținători și le creează o ediție cu adevărat spectaculoasă a hypercarului electric Nevera

Rimac duce ideea de exclusivitate la un nou nivel prin lansarea unei serii extrem de limitate pentru hypercar-ul electric Nevera R. Noua versiune, denumită Founder’s Edition, va fi produsă &icir

Inna
Hyundai pregătește un gigant electric. Cel mai mare EV al mărcii debutează în 2026 - Photo
Noutăți
Hyundai pregătește un gigant electric. Cel mai mare EV al mărcii debutează în 2026

Hyundai a stârnit interesul publicului după ce a publicat prima imagine teaser cu un viitor model electric aflat în pregătire. Noul vehicul va deveni cel mai mare automobil cu propulsie el

Inna
Dimineață fatală pentru un tânăr de doar 27 de ani. Acesta și-a pierdut viața într-un grav accident rutier - Photo
Accidente
Dimineață fatală pentru un tânăr de doar 27 de ani. Acesta și-a pierdut viața într-un grav accident rutier

Un accident rutier soldat cu decesul unui tânăr a avut loc în dimineața zilei de 19 decembrie, în apropiere de orașul Taraclia. Tragedia s-a produs în jurul orei 08:00, câ

Inna
A lovit un Jaguar și a părăsit locul accidentului. Poliția a prins făptașul care riscă închisoare de până la 5 ani - Photo
Accidente
A lovit un Jaguar și a părăsit locul accidentului. Poliția a prins făptașul care riscă închisoare de până la 5 ani

Un accident rutier a avut loc ieri, în sectorul Râșcani al capitalei. Potrivit oamenilor legii, un bărbat, fiind la volanul unui Volkswagen, a lovit un Jaguar parcat. Ulterior, bărbatul a

Inna