Știai că Porsche a livrat în anii ’80 motoare de 911 pentru avioane? Majoritatea zboară și în prezent

De Sergiu   |  5 Septembrie, 2020

Distribuie :

Da, Porsche a propulsat mașinării potente nu doar pe asfalt, dar s-a gândit pe parcursul trecutului său glorios să-și aducă contribuția și în aer. Chiar dacă nu a fost primul care a venit cu ideea, în lumina faptului că primele avioane aveau mai toate motoare derivate de la mașini, iar Ford  chiar instala în masă propulsoarele sale pe avioane.

Porsche a fost însă practic primul care a format o divizie specială menită să modifice aceste motoare pentru a oferi performanțe cât mai generoase odată ce vor părăsi pământul. Pentru prima dată, compania a cochetat cu ideea de instala motoarele sale pe avioane cu peste jumătate de veac în urmă, în era binecunoscutelor motoare Boxer instalate și pe Volkswagen Beetle. Rezultatul nu a fost însă cel scontat, iar peste nici 10 ani, constructorul a renunțat la această idee, și abia în 1981, constructorul și-a repetat încercarea.

x
x

Practic imediat, inginerii din cadrul acesteia s-au pus pe treabă, mai exact, au purces la modificarea motoarelor de pe bolizi. Prima versiune a fost preluată de pe un 911 Carrera, fiind un propulsor de 3.2 litri volum, în șase cilindri, iar ulterior au ajuns la un total de patru versiuni potrivite pentru a fi instalate în avioane, cel mai potent dintre toate fiind o versiune de 241 CP.

În consecință, motorul, care după redenumire a primit indicele PFM 3200 a fost instalat pe vreo șase modele de avioane ușoare, fiind produse eventual câteva sute de exemplare. Chiar dacă nu e prea cunoscută, istoria acestui motor a continuat și în secolul 21, constructorul renunțând la patentă și suportul de garanție acordat abia în 2007. Ce ziceți, impresionată incursiune a avut Porsche în aviația civilă ușoară, nu?

x
x
x
x

 

Recomandate:

Peste 360 de șoferi sancționați în doar 90 de minute. Poliția folosește drone pentru monitorizarea traficului - Photo
Sociale
Peste 360 de șoferi sancționați în doar 90 de minute. Poliția folosește drone pentru monitorizarea traficului

În mai puțin de două ore, polițiștii au identificat sute de încălcări ale legislației rutiere pe drumurile din Republica Moldova. În total, peste 360 de conducători auto au fost docu

Inna
Republica Moldova, printre țările cu cele mai periculoase drumuri din Europa. Ce soluții propun experții pentru siguranța rutieră - Photo
Noutăți
Republica Moldova, printre țările cu cele mai periculoase drumuri din Europa. Ce soluții propun experții pentru siguranța rutieră

Republica Moldova continuă să se afle în topul țărilor europene cu infrastructură rutieră periculoasă, chiar dacă în ultimii ani au fost înregistrate unele îmbunătățiri. Potriv

Inna
Kia EV2 va fi produsă în Slovacia din februarie 2026. Noul SUV electric promite un preț sub 30.000 de euro - Photo
Noutăți
Kia EV2 va fi produsă în Slovacia din februarie 2026. Noul SUV electric promite un preț sub 30.000 de euro

Kia se pregătește să adauge un nou model electric în gama sa europeană. Kia EV2, un SUV compact de segment B, va intra oficial în producție la uzina din Žilina, Slovacia, începâ

Inna
Kia EV4 intră în producție în Europa: primul model electric asamblat în Slovacia - Photo
Noutăți
Kia EV4 intră în producție în Europa: primul model electric asamblat în Slovacia

Kia marchează o nouă etapă în strategia sa de electrificare prin lansarea în producție a modelului EV4, un hatchback cu zero emisii destinat pieței europene. Prezentat oficial la sf&a

Inna
Restricții de circulație și acces în Chișinău între 23–31 august 2025. Zonele vizate și măsurile luate de autorități - Photo
Sociale
Restricții de circulație și acces în Chișinău între 23–31 august 2025. Zonele vizate și măsurile luate de autorități

 Primăria Municipiului Chișinău anunță aplicarea unor restricții temporare de circulație și acces public în perioada 23 - 31 august, ca urmare a vizitei oficiale în Republica

Inna
Examenele auto disponibile și la Soroca: ASP lansează un proiect-pilot pentru nordul țării - Photo
Noutăți
Examenele auto disponibile și la Soroca: ASP lansează un proiect-pilot pentru nordul țării

Începând cu 26 august curent, locuitorii din nordul țării vor avea o nouă opțiune pentru a susține examenele auto. Agenția Servicii Publice (ASP) a anunțat lansarea unui proiect-pilot la C

Inna