Stand Mazda

De AutoExpert   |  16 Septembrie, 2011

Distribuie :

Standul Mazda la Frankfurt 2011

Bifăm o premieră mondială la standul Mazda. Constructorul nipon debutează în segmentul SUV-urilor compacte. Una din primele surprize a fost să descopăr un model ceva mai mare decât lasă imaginile să se înţeleagă. CX-5 este primul model care aduce în serie noul limbaj de design KODO - sufletul mişcării, care a debutat pe conceptul Shinari . CX-5 poate nu impresionează prin design, dar în mod cert o face prin noua gama de propulsoare SkyActive.

Motoarele SKYACTIV-G 2 litri benzină şi SKYACTIV-D 2.2 litri diesel au cea mai mare, respectiv cea mai mică rată de compresie din lume, de 14.0:1, ceea ce a permis obţinerea unor performanţe de putere şi de consum superioare generaţiilor anterioare. CX-5 echipat cu motorizarea de 2 litri benzină, tracţiune faţă şi cutie manuală cu şase rapoarte va genera 165 CP în condiţiile unui consum mediu combinat de doar 6l/100 km, beneficiind şi de sistemul i-STOP. Similar, în varianta de echipare cu motorul diesel de 2,2l, cu aceeaşi configuraţie ca mai sus, ţinteşte un consum de 4,5l/100 km şi un nivel de emisii de 119 g/km. Astfel, CX-5 diesel va respecta normele Euro 6.

Mazda este printre puţinii constructori care au ales să investească prioritar în dezvoltarea propulsoarelor clasice, de a le duce la un nivel superior de eficienţă. Este un pas important şi asta pentru că noua gamă de propulsoare se va regăsi pe gama Mazda în serie. În timp ce la alţi constructori pentru tehnologii "eco" trebuie să plăteşti suplimentar. Din punctul meu de vedere este una dintre cele mai importante noutăţi de la Frankfurt 2011.

Mazda a mai adus la salonul de la Frankfurt 2011 şi modelul de clasă compactă cu facelift şi un update la interior din punct de vedere al materialelor. Mazda3 este locomotiva vânzărilor constructorului nipon. Spoilere frontal şi posterior au fost redesenate, două noi tipuri de jante sunt disponibile, de 16" şi de 17", consola centrală afişează o nouă nuanţă de negru, materialele utilizate la bord au un nivel de calitate superior, inelele cromate ale butoanelor sunt mai vizibile, iluminarea bordului se face cu o nouă culoare şi, în plus, va fi introdus un indicator electronic pentru schimbarea vitezelor în momentul optim.

Modificările tehnice au vizat preponderent dinamica automobilului, fiind operate schimbări la nivelul direcţiei şi al supensiilor. Totodată, redesenarea spoilerului frontal şi aplicarea unui panou izolator sub maşină au permis reducerea coeficientului de rezistenţă la înaintare la 0,27 (pentru varianta sedan). Mazda3 facelift va fi disponibilă pe piaţa din România începând cu sfârşitul acestei toamne, în timp ce noul CX-5 va putea fi comandat din primăvara lui 2012.

Într-o zonă separată Mazda a expus o parte din bolizii MX-5 din superbele curse MX-5 Open Race şi MX-5 Ice Race, competiţii degustate de ProMotor. Plus un simulator MX-5 unde puteai testa MX-5 pe circuitul de la Adria. Un stand elegant unde puteai veni cu punga de popcorn şi viziona câteva materiale video foarte interesante despre ce înseamnă KODO, SkyActive şi Mazda în general.

Recomandate:

Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină - Photo
Noutăți
Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină

Ford se pregătește să lanseze o nouă versiune pentru camioneta electrică F-150 Lightning. Aceasta va primi un motor pe benzină, care va fi utilizat drept range extender. Noua versiune o va înloc

Inna
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale - Photo
Noutăți
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale

Șoferii moldoveni vor achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale, exact ca în România. Informația a fost confirmată de către vicepremierului Vladimir Bolea, ministru al Infras

Inna
Tomorrow XX: planul prin care Mercedes-Benz vrea să reinventeze mașina ecologică de la zero - Photo
Noutăți
Tomorrow XX: planul prin care Mercedes-Benz vrea să reinventeze mașina ecologică de la zero

Mercedes-Benz face un nou pas în direcția reducerii impactului asupra mediului, prezentând un program amplu de sustenabilitate destinat viitoarelor sale modele de serie. Inițiativa poartă

Inna
Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie - Photo
Noutăți
Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie

Nissan anunță un nou pas important în strategia sa de electrificare, odată cu demararea producției noii generații Leaf la uzina din Sunderland, Marea Britanie. Lansarea pe linia de asamblare a f

Inna
4 georgieni, reținuți în trafic. Ar fi comis mai multe furturi de mașini în capitală - Photo
Sociale
4 georgieni, reținuți în trafic. Ar fi comis mai multe furturi de mașini în capitală

Polițiștii din Chișinău au anihilat activitatea unui grup infracțional suspectat de comiterea mai multor furturi din automobile, folosind metode tehnologice avansate. Patru bărbați, cu vârste &i

Inna
Ofensivă Nismo. Nissan pregătește dublarea gamei sportive într-un plan de revenire ambițios - Photo
Noutăți
Ofensivă Nismo. Nissan pregătește dublarea gamei sportive într-un plan de revenire ambițios

Nissan anunță o schimbare majoră de direcție în zona modelelor de performanță, confirmând intenția de a extinde semnificativ portofoliul Nismo la nivel global. Constructorul japonez planif

Inna