Spionii foto au reușit să surprindă viitorul Volkswagen Passat 100% electric!

De Pavel   |  10 Septembrie, 2021

Distribuie :

Volkswagen a demarat testele pe drumurile publice, a modelului care peste doi ani va înlocui actualul Passat. Prototipul a fost camuflat în așa fel ca să arate ca o Jetta, însă spionii foto au recunoscut viitorul vehicul pur electric. 

Potrivit publicației Autocar, modelul care se cunoaște sub numele de uzină Aero-B, va fi construit în stilul lui ID Vizzion, concept prezentat în urmă cu doi ani, iar premiera acestuia va avea loc în 2023. Alte detalii nu există în acest moment, dar se presupune că EV-ul va fi disponibil cu tracțiune față și integrală, iar varianta de top va oferi o baterie cu o capacitate de 84 kWh, ce asigură o autonomie de până la 700 kWh.

Viitorul Passat electric se vrea rival pentru Tesla Model 3 și Polestar 2.

Anterior, producătorul a anunțat că planifică să lanseze odată cu aniversarea a 50 de ani a modelului Passat, o versiune pur electrică a acestuia. Motorul cu ardere interna va rămâne valabil doar pentru Passat Variant. Volkswagen, explică această decizie prin faptul că se vrea minimizarea concurenței din interiorul concernului cu modelul Skoda Superb.

x
x
x
x
x
x

 

Recomandate:

Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania - Photo
Noutăți
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania

Ford și Geely vor produce în comun mașini electrificate la uzina din Valencia, Spania. În acest sens, cele două mărci au anunțat un parteneriat. Potrivit înțelegerii î

Inna
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie - Photo
Noutăți
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie

În acest an, BMW nu va participa la Salonul Auto de la Paris. La eveniment, care va avea loc în octombrie, vor participa peste 60 de mărci. Marca bavareză a luat această decizie &

Inna
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative - Photo
Noutăți
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative

Proiectul de modificare a Legii privind organizarea și funcționarea Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112 a fost adoptat astăzi, 23 iulie, în lectura a doua a Parlamentului R

Inna