Speranțe năruite! Mașinile autonome NU vor reduce numărul de accidente așa cum planificau producătorii

De Redactor AE   |  11 Iunie, 2020

Distribuie :

Sistemele de pilotat autonom, ar fi trebuit să fie salvarea omenirii de la accidentele fatale. Însă conform noilor studii, aceste vehicule ale viitorului, dotate cu astfel de tehnologii inteligente, vor fi utile doar într-o treime de cazuri. 

Producătorii de automobile își puneau speranțe mari în sistemele de condus absolut autonome, însă Insurance Institute for Highway Safety tocmai le-a distrus orice urmă de optimism. Din numărul total de accidente, doar 30% vor putea fi evitate grație acestor sisteme, cu toate că la început, cifra era mult mai promițătoare. 

La aceste concluzii americanii de la IIHS au ajuns în urma unor noi studii. Până acum se credea că în 9 din 10 accidente, cauza principală era factorul uman, adică persoana aflată la volan. Acest factor nu dispare din cercetările actuale doar că este plasat nu pe primul loc, ci tocmai pe ultimul! Iar asta înseamnă că eliminarea oamenilor vii de la volan, nu elimină și probabilitatea unui accident. 

Și atunci cum pot contribui viitoarele vehicule autonome la siguranța traficului rutier? Prin reprogramare completă a ”stilului de condus”. Americanii sunt de părerea că ar trebui prioritizată respectarea normelor de siguranță și redusă viteza, în detrimentul confortului și deplasării rapide. 

Ideal ar fi ca sistemele de pilot automat, să mimeze complet comportamentul uman, să fie la fel de precauți la unele mesaje din trafic, dar să reacționeze mult mai prompt și cu atenție sporită și cel mai important, să nu fie sustras de la șofat. 

 

 

Recomandate:

Moldoveanul care a suferit un grav accident rutier în Italia, a decedat - Photo
Accidente
Moldoveanul care a suferit un grav accident rutier în Italia, a decedat

Șoferul de 19 ani, originar din Republica Moldova, care a suferit un grav accident rutier în Italia, s-a stins din viață. După accident, tânărul a fost transportat cu elicopterul la s

Inna
Revoluție în lumea electrică. Bateriile CATL promit încărcare în câteva minute și autonomie record - Photo
Noutăți
Revoluție în lumea electrică. Bateriile CATL promit încărcare în câteva minute și autonomie record

Timpul lung de încărcare ar putea deveni istorie. Noile baterii prezentate de CATL schimbă regulile jocului, cu performanțe care par desprinse din viitor.CATL a dezvăluit trei tipuri no

Inna
Audi închide un capitol. A1 și Q2 ies din scenă pentru a face loc viitorului electric - Photo
Noutăți
Audi închide un capitol. A1 și Q2 ies din scenă pentru a face loc viitorului electric

Două dintre cele mai accesibile modele Audi își iau rămas bun, după ani de succes pe piață. În locul lor, constructorul german pregătește un model electric complet nou.Audi a confirmat

Inna
Bugatti părăsește Grupul Volkswagen și intră complet sub controlul Rimac - Photo
Noutăți
Bugatti părăsește Grupul Volkswagen și intră complet sub controlul Rimac

Un nume legendar din lumea hypercarurilor își schimbă definitiv proprietarul. Tranzacția care redefinește viitorul Bugatti marchează o mutare strategică majoră în industria auto globală.

Inna
Freelander renaște ca brand electric. Primul model surprinde prin dimensiuni și tehnologie - Photo
Noutăți
Freelander renaște ca brand electric. Primul model surprinde prin dimensiuni și tehnologie

După o absență de peste un deceniu, numele Freelander revine în forță, dar într-o formă complet nouă. Primul model al mărcii promite să schimbe percepția asupra SUV-urilor electrice.Gr

Inna
Un motociclist a fost amendat cu 140.000 lei. A fost găsit vinovat de mai multe încălcări - Photo
Sociale
Un motociclist a fost amendat cu 140.000 lei. A fost găsit vinovat de mai multe încălcări

Un motociclist, de 30 de ani, a fost amendat cu 140.000 lei. Acesta a condus motocicleta în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat și sub influența substanțelor narcotice. De asemenea, oam

Inna