Șofer cu concentrare de alcool record a fost reținut de polițiștii din Briceni! Acum riscă 1 an de închisoare

De Pavel   |  18 Aprilie, 2022

Distribuie :

Un șofer de 22 de ani, originar din satul Călinești, raionul Fălești a fost prins de oamenii legii având o concentrație de alcool record!

Cazul a avut loc, astăzi dimineață, pe o stradă din satul Drepcăuți, raionul Briceni. Tânărul a fost stopat pentru că se deplasa haotic pe drumurile din localitate la ghidonul unei motociclete împrumutată de la un prieten. Tânărul nu deține permis de conducere, iar vehiculul nu avea revizia tehnică și nici asigurare obligatorie.

Testat cu aparatul Drager, acesta a arătat o concentrație de 2,31 mg/l vapori în aerul expirat!

Tânărul s-a ales cu un dosar penal pentru că a condus în stare de ebrietate avansată fără permis de conducere și riscă muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore sau cu închisoare de pînă la 1 an.

Totodată, acesta este documentat pentru că a condus motocicleta în lipsa actelor obligatorii. Instanța de judecată urmează să se pronunțe asupra sancțiunii.

 

Recomandate:

Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna