Skoda visează la un rival pentru BMW X4?

De Redactor AE   |  4 Septembrie, 2015

Distribuie :

Skoda atentează la supremaţia lui BMW X4 în segmentul SAC (sport activity coupe), unde, în curând îşi va face apariţia şi Mercedes-Benz cu noul GLC. Aşadar, BMW a creat o nouă nişă în care cehii speră să se afirme cu succes cu un model programat pentru lansare în 2017. Drept dovadă vedeţi imaginile de mai jos, publicate exclusiv pe pagina autoexpress.co.uk

Conceptul a rămas nebotezat deocamdată, iar tot ce avem la ora actuală sunt doar aceste poze. Din ce puteţi vedea, designul conceptului este inspirat în mare parte de la modelul Superb, vârful de gamă al constructorului ceh de automobile. Şi odată cu asta, am vrea să credem că un eventul SUV-coupe de marcă Skoda ar putea cuceri noi clienţi cu o abordare similară, adică mult mai mult spaţiu interior în comparaţie cu rivalii săi, tehnologii moderne, versatilitate şi nu în ultimul rând, un preţ accesibil.

Dacă proiectul va primi undă verde, atunci cel mai probabil că noul model va fi construit pe o platformă comună cu SUV-ul compact marca SEAT, iar motorizările regăsite sub capota coupe-ului ceh ar urma să fie derivate de la actuala generaţie al lui Superb. Printre acestea este binevenită şi versiunea GreenLine, care a jertfit performanţele în favoarea unui consum de carburanţi cât mai eficient.

Rămâne de văzut dacă Skoda se va decide în favoarea unui nou model şi să perturbeze liniştea giganţilor BMW şi Mercedes-Benz.

skoda-suv-coupe-bk.4jpg-2

 

Recomandate:

Stellantis frânează electrificarea și anunță pierderi uriașe: peste 22 de miliarde de euro dispăruți din bilanț - Photo
Noutăți
Stellantis frânează electrificarea și anunță pierderi uriașe: peste 22 de miliarde de euro dispăruți din bilanț

Strategia electrică a Stellantis intră într-o zonă critică. Grupul auto recunoaște pierderi contabile de proporții istorice, pe fondul recalibrării planurilor pentru mașinile electrice și al pră

Inna
Toyota anunță schimbări la vârful conducerii: Kenta Kon devine CEO din aprilie - Photo
Noutăți
Toyota anunță schimbări la vârful conducerii: Kenta Kon devine CEO din aprilie

Toyota Motor Corporation va avea un nou director general, începând cu această primăvară. Grupul japonez a confirmat că, Kenta Kon va prelua funcția de CEO al mărcii Toyota de pe 

Inna
Permisul auto devine mult mai greu de obținut în Republica Moldova. Vor fi introduse reguli mai dure pentru viitorii șoferi - Photo
Noutăți
Permisul auto devine mult mai greu de obținut în Republica Moldova. Vor fi introduse reguli mai dure pentru viitorii șoferi

Viitorii șoferi din Republica Moldova trebuie să se pregătească pentru una dintre cele mai ample reforme din ultimii ani în domeniul siguranței rutiere. Autoritățile vor aplica integral noile st

Inna
Mercedes-AMG pregătește un SUV electric extrem: 1.000 CP și ADN de circuit - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG pregătește un SUV electric extrem: 1.000 CP și ADN de circuit

Mercedes-AMG accelerează ofensiva electrică și pregătește un nou model care promite să rescrie regulile segmentului de performanță. Germanii lucrează la un SUV coupe complet electric, cu o putere anun

Inna