Skoda publică noi schițe cu modelul Enyaq Coupe iV, care va debuta la finalul acestei luni

De Inna   |  11 Ianuarie, 2022

Distribuie :

Despre Enyaq Coupe iV am mai vorbit de câteva ori, dar acum, ajungem să-l vedem tot mai „aproape” de final. Producătorul ceh a publicat alte câteva teasere prin care își intrigă publicul. 

Dacă până la momentul de față despre caroseria coupe ne vorbea doar denumirea și formele carasteristice, acum putem spune ferm că va fi o variantă coupe a SUV-ului electric Enyaq iV. 

Fiind un SUV coupe, spațiul portbagajului va fi mai mic cu 15 litri, însă va fi, totuși, unul generos, la 570 de litri. Pentru a nu crea compromisuri cu privire la spațiul interior și la caracterul practic, noul Enyaq Coupe iV va fi mai înalt cu 1 milimetru și mai lung cu 4 milimetri față de un Enyaq standard.

Din punct de vedere tehnic, Enyaq Coupe iV va fi disponibil cu un propulsor în trei variante de putere: 177 CP, 201 CP sau 261 CP. De asemenea, acumulatorul va avea o capacitate de 62 kWh sau de 82 kWh. Este de așteptat să fie lansată și versiunea RS, care va dezvolta 300 CP, cu propulsor preluat de la Volkswagen ID.5 GTX.

În echiparea standard, automobilul va avea tracțiune pe spate și vor fi dotate cu un singur motor electric. Iar variantele de performanță vor avea tracțiune integrală și un motor electric în plus amplasat în puntea din față.

Reamintim că debutul oficial al noului model este prognozat pentru 31 ianuarie curent. 

Recomandate:

Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania - Photo
Noutăți
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania

Ford și Geely vor produce în comun mașini electrificate la uzina din Valencia, Spania. În acest sens, cele două mărci au anunțat un parteneriat. Potrivit înțelegerii î

Inna
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative - Photo
Noutăți
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative

Proiectul de modificare a Legii privind organizarea și funcționarea Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112 a fost adoptat astăzi, 23 iulie, în lectura a doua a Parlamentului R

Inna
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie - Photo
Noutăți
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie

În acest an, BMW nu va participa la Salonul Auto de la Paris. La eveniment, care va avea loc în octombrie, vor participa peste 60 de mărci. Marca bavareză a luat această decizie &

Inna
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna