Skoda Kodiaq este primul crossover ceh? NU! Iată primul vehicul Skoda care a intrat în off-road

De Redactor AE   |  5 Decembrie, 2016

Distribuie :

Producătorul ceh de automobile Skoda, a fost tot timpul în căutarea unor soluţii cât mai simple şi atrăgătoare pentru automobiliştii din toată lumea. Astfel se explică succesul companiei, dar şi modelele neobişnuite cu care a cucerit publicul auto.

Mulţi dintre noi, au remarcat Skoda abia după ce au auzit de modelul Superb, deşi în Moldova erau populare într-un timp modele mai compacte şi mai accesibile, cum a fost Skoda Felicia spre exemplu. Astăzi deja Skoda se poziţionează ca un constructor de automobile nu foarte scumpe, dar cu influenţe premimum. Cu o carieră frumoasă în ascensiune, Skoda a lansat "mai ieri" şi primul său crossover, modelul Kodiaq, off-roader-ul de oraş fiind primit cu multă căldură.

Nu este exclus că va fi şi acesta la rândul lui un hit, însă se cere o mică precizare. Kodiaq nu este primul vehicul de teren al constructorului din Mlada Boleslav!

Aflaţi că prin anii 1956 Skoda, a construit un adevărat off-roader, numit Trekka, fabricat exclusiv pentru piaţa din Noua Zeelandă. Maşina, designul căreia aminteşte de primile generaţii a lui Defender, era construită pe baza modelului Skoda Octavia, dar cu câteva modificări esenţiale.

Întâi de toate, trebuie remarcat ampatamentul maşinii care a fost scurtat de la 2.389 la 2.165 de mm. Raportul final al punţii spate a crescut la rândul lui de la 4.78 la 5.25 uşurându-i astfel viaţa motorului pe benzină de numai 1.221 centimetri cubi volum. Agregatul instalat sub capota lui Trekka producea numai 46 de cai putere şi 87 Nm de cuplu motor, dar care iată că erau suficienţi pentru fermierii locali.

La dorinţă, maşina putea fi echipată cu diferenţial blocabil pentru puntea spate, astfel că capacităţile de off-road ale lui Trekka creşteau semnificativ. Şoferii aveau la dispoziţie o cutie de viteze cu patru trepte pentru a atinge viteza maximă de 105-110 km/h şi plăteau cu un consum de 11 litri la sută.

Vehiculul a fost ulterior exportat şi în ţări ca Australia, Fiji, Samoa, Vietnam şi chiar Pakistan unde a fost redenumit în SkodaPak (Pakistan) începând cu anii 1970.

skoda-trekka-suv-2 skoda-trekka-suv-3 skoda-trekka-suv-4 skoda-trekka-suv-5 skoda-trekka-suv-6

Recomandate:

BMW a dezvoltat noi aplicații pentru posesorii de mașini M. Sunt 3 în total și îți afișează date importante - Photo
Noutăți
BMW a dezvoltat noi aplicații pentru posesorii de mașini M. Sunt 3 în total și îți afișează date importante

Posesorii modelelor BMW M vor primi trei aplicații noi, prin care vor putea monitoriza anumite date dinamice, pentru curse de drag racing și chiar un canal de entertainment. La momentul actual, a

Inna
A lovit un Jaguar și a părăsit locul accidentului. Poliția a prins făptașul care riscă închisoare de până la 5 ani - Photo
Accidente
A lovit un Jaguar și a părăsit locul accidentului. Poliția a prins făptașul care riscă închisoare de până la 5 ani

Un accident rutier a avut loc ieri, în sectorul Râșcani al capitalei. Potrivit oamenilor legii, un bărbat, fiind la volanul unui Volkswagen, a lovit un Jaguar parcat. Ulterior, bărbatul a

Inna
Rimac apreciază primii săi susținători și le creează o ediție cu adevărat spectaculoasă a hypercarului electric Nevera - Photo
Noutăți
Rimac apreciază primii săi susținători și le creează o ediție cu adevărat spectaculoasă a hypercarului electric Nevera

Rimac duce ideea de exclusivitate la un nou nivel prin lansarea unei serii extrem de limitate pentru hypercar-ul electric Nevera R. Noua versiune, denumită Founder’s Edition, va fi produsă &icir

Inna
Dimineață fatală pentru un tânăr de doar 27 de ani. Acesta și-a pierdut viața într-un grav accident rutier - Photo
Accidente
Dimineață fatală pentru un tânăr de doar 27 de ani. Acesta și-a pierdut viața într-un grav accident rutier

Un accident rutier soldat cu decesul unui tânăr a avut loc în dimineața zilei de 19 decembrie, în apropiere de orașul Taraclia. Tragedia s-a produs în jurul orei 08:00, câ

Inna
Hyundai pregătește un gigant electric. Cel mai mare EV al mărcii debutează în 2026 - Photo
Noutăți
Hyundai pregătește un gigant electric. Cel mai mare EV al mărcii debutează în 2026

Hyundai a stârnit interesul publicului după ce a publicat prima imagine teaser cu un viitor model electric aflat în pregătire. Noul vehicul va deveni cel mai mare automobil cu propulsie el

Inna