Skoda Citigo

De AutoExpert   |  28 Septembrie, 2011

Distribuie :

Skoda Citigo – model nou în segmentul mini

Varianta Skoda a lui volkswagen UP! va fi lansată pe piaţa europeană în 2012, devenind al şaptelea model din gama producătorului ceh. După ce Volkswagen UP! a debutat la Salonul Auto Frankfurt 2011, anunţând o intrare iminentă pe piaţa auto europeană, a sosit momentul pentru versiunea cehă acestuia, noua Skoda Citigo. Al şaptelea model din gama producătorului ceh se va vinde în ţara de origine chiar din această toamnă, dar debutul european se va înregistra abia în vara lui 2012.

Vizual, silueta lui UP! este uşor de recunoscut, dar elementele de identitate Skoda, cum ar fi calandrul cromat şi forma caracteristică a farurilor creează o identitate aparte. Cu o lungime de 3,56 metri, o lăţime de 1,65 metri şi o înălţime de 1,48 metri, Citigo este unul dintre cele mai mici autovehicule din segmentul său. Volumul compartimentului pentru bagaje este de 251 de litri, dar poate fi extins la 951 de litri, prin plierea scaunelor din spate.

În premieră pentru ŠKODA, Citigo dipsune de un airbag lateral cap-torace, pentru a proteja atât capul şoferului cât şi pe cel al pasagerului din faţă. În plus, siguranţa activă este semnificativ mărită de noul sistem de asistenţă la frânare "City Safe Drive, care este activat automat la viteze mai mici de 30 km/h şi foloseşte un senzor laser. Împreună cu fratele său, Volkswagen up!, Citigo este, în prezent, singura maşină din segmentul automobilelor mici, care oferă un sistem de frânare automat în caz de urgenţă.

La lansarea modelului Citigo, vor fi disponibile două motoare noi, pe benzină, cu trei cilindri, de 1,0 litri: ambele vor avea o capacitate de 1,0 litri, iar puterile furnizate sunt de 44 kW/60 CP şi 55 kW/75 CP. În versiunea economică Green Tec, consumul mediu este de 4,2l/100km şi respectiv 4,3l/100km. Emisiile sunt de 97g şi 99g CO2/km. Consumul de carburant şi emisiile sunt de 4,5l/100km şi 105g CO2/ km pentru motorul de 44kW. Motorul de 55kW consumă 4,7l/100km şi emite 108g de CO2 pe km.

Recomandate:

Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie - Photo
Noutăți
Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie

Nissan anunță un nou pas important în strategia sa de electrificare, odată cu demararea producției noii generații Leaf la uzina din Sunderland, Marea Britanie. Lansarea pe linia de asamblare a f

Inna
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale - Photo
Noutăți
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale

Șoferii moldoveni vor achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale, exact ca în România. Informația a fost confirmată de către vicepremierului Vladimir Bolea, ministru al Infras

Inna
Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină - Photo
Noutăți
Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină

Ford se pregătește să lanseze o nouă versiune pentru camioneta electrică F-150 Lightning. Aceasta va primi un motor pe benzină, care va fi utilizat drept range extender. Noua versiune o va înloc

Inna