Sistarea construcției drumului Chișinău-Ungheni! Muncitorii declară grevă de trei zile

De Pavel   |  12 August, 2019

Distribuie :

Mai mulți angajați ai companiei Evrascon JSC, care efectuează lucrări de reparație a drumului Ungheni–Chișinău, se plâng că nu și-au primit salariile de jumătate de an, transmite portalul anticoruptie.md

Mai mult, muncitorii sunt îngrijorați că nu își vor primi în general remunerarea, întrucât angajatorul are datorii enorme față de furnizorii de materiale de construcții și alte companii. În semn de protest, oamenii au intrat în grevă. 

De sâmbătă suntem în grevă. Am făcut un demers către administrația companiei și am anunțat șefii de șantier. Am fost, luni, la Direcția care monitorizează raporturile de muncă în raionul Ungheni. Nu am putut să vorbim cu nimeni, sunt în concediu. Marți, intenționăm să mergem la Chișinău, la Inspectoratul General al Muncii. Nu știm ce să mai facem, nu mai putem să lucrăm în asemenea condiții”, a declarat un muncitor care a solicitat anonimatul.

Centrul de Investigații Jurnalistice a solicitat detalii despre contractele privind construcția acestui drum de la Administrația de Stat a Drumurilor, însă o angajată a acestei structuri a spus că nu știe nimic despre aceste probleme și că licitația a fost câștigată de o companie europeană.

Ministerul Economiei și Infrastructurii a anunțat, în luna mai că, lucrările de reparație a drumului național R1: Chișinău-Ungheni-Sculeni erau realizate în proporție de 60%.

Pentru reparația drumului național R1 au fost încheiate cinci contracte, dintre care două cu o companie din Azerbaidjan. Alte două cu o companie din Cehia și un contract cu o companie din Republica Moldova. Valoarea totală a proiectului constituie de 80 de milioane de euro”, se arată într-un comunicat al  ministerului de resort.

Deși aceste companii sunt penalizate, continuăm să lucrăm cu ele, pentru că în caz contrar ar dura mai mult procesul de relicitare”, declara fostul ministru al Economiei, Chiril Gaburici.

Contractele de reabilitare a porțiunilor drumului național R1 Chișinău-Ungheni-Sculeni, semnate cu companiile Euro-Asian Construction Corporation Evrascon JSC  din Azerbaidjan și OHL ZS din Cehia – au fost pornite în luna martie a anului 2014, pe o lungime de 83.82 km, finanțate de Banca Europeană de Investiții. Porțiunile de drum renovate urmau să fie finalizate în iulie 2016. Companiile au acum un nou termen la dispoziție pentru a da drumul în exploatare - sfârșitul anului 2019.

Recomandate:

Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna