Şi femeile fură maşini! Este cazul unei doamne din Sîngerei

De Redactor AE   |  17 Septembrie, 2015

Distribuie :

O femeie de 34 ani, locuitoare a  orașului Sîngerei, a fost reţinută de către angajații de poliție ai IP Briceni, pentru că ar fi răpit un automobil de marca “Mazda”. 

Potrivit mărturiilor proprietarului, la data 10 septembrie, curent, la ora 14:40 ar fi parcat automobilul pe marginea carosabilului în localitatea Grimăncăuți, raionul Briceni, iar peste aproximativ o oră, la 15:30 a depistat lipsa acestuia! Poliţia a fost sesizată imediat iar hoaţa a fost reţinută la scurt timp.

În cadrul acţiunilor de urmărire penală suspecta şi-a recunoscut vina oferind detalii despre circumstanţele sustragerii unităţii de transport. Femeia, ar fi pătruns în automobil prin deshiderea neforţată a lacătului, după ce a luat cheile de pe masa la care a stat împreună cu victima. Simplu nu?

Organele de anchetă au confirmat că suspecta nu este la prima abatere, anterior aceasta a fost judecată pentru excrocherie. În acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 1921 alin. 1) Cod Penal al Republicii Moldova, adică  “răpirea mijlocului de transport”. Dacă-i va fi dovedită vinovăția, bănuita riscă amendă de la 10 000  la 20 000 lei sau  pînă la 2 ani de închisoare.

În acest sens, Poliţia vine cu unele recomandări pentru proprietarii de automobile:

  • Dotați automobilul cu un sistem de alarmă;
  • Verificați dacă geamurile sunt închise şi portierele asigurate atunci cînd părăsiţi autoturismul, chiar şi pentru câteva minute;
  • Asiguraţi-vă că nu aţi lăsat cheile în contact;
  • Utilizați sistemul de blocare a axului volanului, a cutiei de viteze sau a sistemului de frânare;
  • Dacă pe locul unde s-a aflat autoturismul sunt urme lăsate de infractori (geam spart, urme de încălţăminte sau accesorii auto deteriorate), luaţi măsuri de protejare a acestora până la sosirea experţilor criminalişti.
Iar ultima recomandare vine de la redacţia AE, nu lăsaţi cheile maşinii fără supraveghere sau pe mâina persoanelor necunoscute. 

Recomandate:

Stellantis frânează electrificarea și anunță pierderi uriașe: peste 22 de miliarde de euro dispăruți din bilanț - Photo
Noutăți
Stellantis frânează electrificarea și anunță pierderi uriașe: peste 22 de miliarde de euro dispăruți din bilanț

Strategia electrică a Stellantis intră într-o zonă critică. Grupul auto recunoaște pierderi contabile de proporții istorice, pe fondul recalibrării planurilor pentru mașinile electrice și al pră

Inna
Permisul auto devine mult mai greu de obținut în Republica Moldova. Vor fi introduse reguli mai dure pentru viitorii șoferi - Photo
Noutăți
Permisul auto devine mult mai greu de obținut în Republica Moldova. Vor fi introduse reguli mai dure pentru viitorii șoferi

Viitorii șoferi din Republica Moldova trebuie să se pregătească pentru una dintre cele mai ample reforme din ultimii ani în domeniul siguranței rutiere. Autoritățile vor aplica integral noile st

Inna
Avertisment important pentru transportatorii din Moldova. Restricții de trafic pentru camioane în Bulgaria - Photo
Noutăți
Avertisment important pentru transportatorii din Moldova. Restricții de trafic pentru camioane în Bulgaria

Transportatorii rutieri care tranzitează Bulgaria trebuie să își refacă planurile de deplasare pentru 2026. Autoritățile bulgare vor introduce restricții periodice de circulație pentru camioanel

Inna
Mercedes-AMG pregătește un SUV electric extrem: 1.000 CP și ADN de circuit - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG pregătește un SUV electric extrem: 1.000 CP și ADN de circuit

Mercedes-AMG accelerează ofensiva electrică și pregătește un nou model care promite să rescrie regulile segmentului de performanță. Germanii lucrează la un SUV coupe complet electric, cu o putere anun

Inna
Skoda Epiq prinde contur: primele imagini și detalii oficiale despre cel mai accesibil SUV electric al mărcii - Photo
Noutăți
Skoda Epiq prinde contur: primele imagini și detalii oficiale despre cel mai accesibil SUV electric al mărcii

 Skoda face un pas decisiv spre electrificare și dezvăluie primele imagini ale noului Epiq, un SUV electric de clasă mică ce promite autonomie competitivă, spațiu generos și prețuri acce

Inna
Toyota anunță schimbări la vârful conducerii: Kenta Kon devine CEO din aprilie - Photo
Noutăți
Toyota anunță schimbări la vârful conducerii: Kenta Kon devine CEO din aprilie

Toyota Motor Corporation va avea un nou director general, începând cu această primăvară. Grupul japonez a confirmat că, Kenta Kon va prelua funcția de CEO al mărcii Toyota de pe 

Inna