Şi-a lăsat Tesla în parcarea aeroportului pentru câteva zile şi a găsit-o cu bateriile descărcate!

De Redactor AE   |  27 Februarie, 2017

Distribuie :

Popularitatea EV-urilor a cunoscut o explozie uriaşă în ultima vreme, însă odată cu aceasta, proprietarii de maşini electrice îşi dau seama că au călcat pe teren minat, unde nu doar senzaţiile sunt unice, dar şi problemele nemaiîntâlnite.

Mulţumită tinerilor care au ales să îşi împărtăşească experienţele în regim online, aflăm de fiecare, împreună cu ei, ceva nou. Iată o relatare fresh. Un tânăr familist, a plecat la odihnă şi şi-a lăsat maşina, un Tesla Model S, în parcarea aeroportului. A avut însă parte de o mare surpriză la întoarcere. Acesta nu a mai putut porni de acolo din motiv că bateriile de acumulatoare s-au descărcat în doar câteva zile!

Discurajat de cele ce se întâmplă, a încercat să afle cât mai multe. Aşadar, iată ce i-au spus oficialii Tesla Inc. Chiar dacă, maşina stă parcată, această continue să consume între 2-5% din rezervele bateriilor. Practic papă bani şi când stă pe loc! Iar acum singura soluţie care îi rămâne este să tracteze maşina. Doar că, apare o nouă problemă, nu poate fi cuplată pe N (neutru) din acelaşi motiv.

Şi aici este o soluţie. Să demonteza masca faţă din bară, pentru a avea acces la o altă baterie, mai mică mai simplă, şi cu ajutorul căreia să poată selecta măcar treapta care trebuie. O aventură nu altceva.

Urmăriţi aşadar materialul video de mai jos şi spuneţi-ne şi nouă, dacă sunteţi gata să treceţi pe maşini complet electrice sau încă vă este frică şi preferaţi automobilele echipate cu motoare cu ardere internă.

https://www.youtube.com/watch?v=zPTmTDWrbes

Recomandate:

Doar 23 de școli auto ating pragul minim la categoria B. Rata de promovare la proba practică scade - Photo
Sociale
Doar 23 de școli auto ating pragul minim la categoria B. Rata de promovare la proba practică scade

Media națională de promovare la proba practică, pentru anul 2025, constituie doar 23.59%, ceea ce reprezintă pragul minim impus pentru a menține autorizația de funcționare. Datele sunt prezentate de c

Inna
Ford pierde 8.2 miliarde de dolari în 2025. Cel mai slab trimestru din ultimii 17 ani - Photo
Noutăți
Ford pierde 8.2 miliarde de dolari în 2025. Cel mai slab trimestru din ultimii 17 ani

Ford a încheiat anul 2025 cu o pierdere netă de 8.2 miliarde de dolari, pe fondul restructurării diviziei de vehicule electrice și al presiunilor externe. Ultimul trimestru al anului a marcat ce

Inna
Odată cu preluarea controlului de către BMW, Alpina își schimbă emblema. Brandul german începe o nouă eră - Photo
Noutăți
Odată cu preluarea controlului de către BMW, Alpina își schimbă emblema. Brandul german începe o nouă eră

Alpina devine oficial parte a imperiului BMW, iar debutul noii etape este marcat de un logo redesenat. Emblema păstrează elementele tradiționale, dar adoptă un design modern, în timp ce viitoare

Inna
BMW recheamă sute de mii de mașini în service. Există riscul unui incendiu în timpul deplasării - Photo
Noutăți
BMW recheamă sute de mii de mașini în service. Există riscul unui incendiu în timpul deplasării

Sute de mii de BMW-uri vor fi rechemate în service din cauza unei defecțiuni tehnice care poate provoca incendii. Vor fi rechemate vehiculele produse în perioada iulei 2020 - 2022. 

Inna
Un șofer circula cu 155 km/h pe centura Chișinăului. Polițiștii l-au stopat - Photo
Sociale
Un șofer circula cu 155 km/h pe centura Chișinăului. Polițiștii l-au stopat

Șoferul unui BMW a fost stopat de polițiștii Secției escortă și misiuni speciale a INSP pe traseul M-2 (centura municipiului Chișinău). Acesta a fost stopat pentru încălcarea limitei de vit

Inna