Sebastien Loeb a terminat doar pe locul 16 cursa din Porsche Supercup

De AutoExpert   |  8 Mai, 2013

Distribuie :

Sebastien Loeb a terminat doar pe locul 16 cursa din Porsche Supercup

Cu ocazia Marelui Premiu de Formula 1 al statului Monaco, Sebastien Ogier şi Sebastien Loeb au avut o participare în cursa suport din cadrul competiţiei Porsche Supercup.

Ne având experiențe în această competiţie, francezii care au dominat lumea raliurilor în ultimii ani au reușit să se poziționeze doar pe locul 13 (Ogier, după ce a plecat de pe poziția a 14-a) și pe 16 (Loeb) dintre cei 26 de participanţi.

Pilotul echipei Volkswagen a admis la final că este entuziasmat de experienţă pe care a avut-o la Monaco, una complet diferită comparativ cu ceea ce trăieşte în mod obişnuit în WRC.

"A fost o experienţă de neuitat să pilotez aici în Porsche Supercup. Sunt foarte recunoscător că am fost capabil să-mi îndeplinesc acest vis. A fost foarte special pentru mine să experimentez Monaco dintr-o perspectivă diferită de raliuri. Am încercat să mă lupt în pluton, dar a fost aproape imposibil să depăşesc la Monaco. Acum sunt foarte bucuros şi mă gândesc deja la Raliul Greciei", a menționat Sebastien Ogier referindu-se la următoarea etapă din WRC, care va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni.

Recomandate:

Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania - Photo
Noutăți
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania

Ford și Geely vor produce în comun mașini electrificate la uzina din Valencia, Spania. În acest sens, cele două mărci au anunțat un parteneriat. Potrivit înțelegerii î

Inna
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie - Photo
Noutăți
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie

În acest an, BMW nu va participa la Salonul Auto de la Paris. La eveniment, care va avea loc în octombrie, vor participa peste 60 de mărci. Marca bavareză a luat această decizie &

Inna
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative - Photo
Noutăți
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative

Proiectul de modificare a Legii privind organizarea și funcționarea Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112 a fost adoptat astăzi, 23 iulie, în lectura a doua a Parlamentului R

Inna
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna