Se pregătește de licitație primul exemplar al legendarului bolid de raliuri Lancia 037

De Pavel   |  8 Aprilie, 2021

Distribuie :

Casa de licitații RM Sotheby's va organiza un eveniment special la Milano, care va avea loc pe 15 iunie, unde va fi vândut bolidul legendar Lancia 037. Mașina a participat la cursele din Grupul B din anii '80 ce îi oferă o valoare specială, unde mai pui că este vorba despre primul șasiu prototip care a fost folosit pentru testele finale și se prezintă cu multiple diferențe la exterior și interior față de modelele asamblate ulterior.

Lancia 037 a fost prima mașină special concepută pentru cursele din Grupa B. Pentru ca aceasta să poată concura, a fost necesară construirea a cel puțin 200 de exemplare pentru drumurile publice. Omologarea FIA a fost acordată pe 1 aprilie 1982, iar echipa fabricii Lancia Martini a concurat cu bolidul în Campionatul Mondial de Raliuri timp de cinci sezoane, din 1982 până în 1986. În acest timp, Lancia 037 a adus echipei italiene șase victorii în etapa WRC și un titlu în campionatul constructorilor.

Mașina a fost proiectată de Abarth, pe atunci parte a Grupului Fiat. Bolidul a fost construit pe baza modelului de serie Lancia Beta Monte Carlo coupe: de la care a fost preluată partea centrală a caroseriei, la care au fost instalate două subcadre tubulare de performanță cu suspensii double wishbone din față și la posterior. Motorul instalat în spatele cabinei este o modificare a unității Fiat Twin Cam proiectat de Aurelio Lampredi, de 2.0 litri volum, cu o chiulasă cu 16 valve, un sistem de ungere cu carter uscat și un compresor Volumex (similar cu Roots). În funcție de modificare, unitatea de propulsie dezvolta de la 205 la 325 de cai putere.

x
x

 

Primul prototip Lancia 037 a fost asamblat în noiembrie 1980. Șasiul său a fost fabricat de compania Dallara, spre deosebire de mașinile de producție, fiind sudat pe un mic amplasament la uzina Torino Lancia din Borgo San Paolo. Specialiștii au folosit pentru primul exemplar caroseria obișnuitului Lancia Beta Monte Carlo cu un acoperiș din oțel, în timp ce toate celelalte mașini au fost executate cu un acoperiș convex din plastic.

Chiar și din fotografii, puteți vedea o mulțime de diferențe la exterior. Panourile caroseriei din plastic erau pregătite de Pininfarina, spre deosebire de prototip care folosea soluții pur tehnologice favricate de CBC. Prin urmare, proporțiile ușor stângace, ușile simple din oțel de la coupe-ul de producție Beta Monte Carlo, dispunerea diferită a prizelor de aer, diferențele în forma capacului compartimentului motorului, farurile frontale instalate la diferite înălțimi și optica rotundă din spate de la Ferrari, fac diferența dintre modelul de serie.

x
x
x

 

Pe parcursul anului 1981, prototipul a participat la teste aerodinamice, teste de suspensie și anvelope și teste ale motorului turbo experimental. În acest timp, au fost schimbate componentele mecanice și părțile caroseriei de mai multe ori. În 1982, înainte de raliul grec "Acropolis", prototipul a fost transformat într-o mașină de evaluare a informaţiilor pentru șoferul italian de raliu Adartico Vudafieri.

După interzicerea Grupului B, mașina a fost cumpărată de directorul tehnic al proiectului, inginerul de la Abarth, Sergio Limone. Acesta a restaurat cu atenție mașina, aducând-o la aspectul ei original, instalând totodată și motorul original cu compresor.

x
x

 

Mașinile de serie Lancia 037 legale pe drumurile publice au fost vândute în ultimii ani la licitații într-o gamă destul de largă de prețuri, care variau de la 450 la 770 de mii de euro. Această copie are o valoare istorică mai mare și teoretic poate fi vândută mult mai scump.

x
x

 

Recomandate:

Mai puține accidente, dar mai multe decese. Cum s-a schimbat statistica accidentelor rutiere în ultimul deceniu - Photo
Sociale
Mai puține accidente, dar mai multe decese. Cum s-a schimbat statistica accidentelor rutiere în ultimul deceniu

Deși statisticile arată o scădere a numărului de accidente rutiere, realitatea rămâne îngrijorătoare: tot mai multe tragedii implică pietoni, chiar în zonele considerate sigure. Auto

Inna
Problemă neașteptată la Ford. Peste 400.000 de vehicule sunt chemate urgent în service - Photo
Noutăți
Problemă neașteptată la Ford. Peste 400.000 de vehicule sunt chemate urgent în service

O defecțiune aparent banală poate deveni periculoasă în trafic. Ford este nevoit să recheme sute de mii de mașini din SUA după ce autoritățile au identificat un risc care afectează direct v

Inna
Carburanții ating noi maxime, dar ANRE susține că a prevenit o criză mai gravă - Photo
Sociale
Carburanții ating noi maxime, dar ANRE susține că a prevenit o criză mai gravă

Motorina a trecut de pragul de 34 de lei, iar nemulțumirile cresc. În plină criză petrolieră, ANRE afirmă că mecanismul de plafonare nu doar că funcționează, ci a evitat un scenariu mult mai dur

Inna
Porsche pregătește o nouă versiune pentru 911. Va fi cel mai nou membru al familiei 911 - Photo
Noutăți
Porsche pregătește o nouă versiune pentru 911. Va fi cel mai nou membru al familiei 911

911 va primi o versiune nouă. Porsche a anunțat oficial despre acest fapt. Noua versiune urmează să fie prezentată săptămâna viitoare. Germanii de la Porsche pregătesc o versiune actual

Inna
Viitorul Mercedes-AMG GT 4-Door Coupe este testat în condiții extreme. Germanii publică primele imagini - Photo
Noutăți
Viitorul Mercedes-AMG GT 4-Door Coupe este testat în condiții extreme. Germanii publică primele imagini

Testat în condiții extreme, aproape de Cercul Polar, viitorul Mercedes-AMG GT 4-Door Coupe promite să redefinească performanța electrică. Germanii dezvăluie noi imagini și detalii surprinză

Inna
Volkswagen Touareg ar putea reveni… dar complet electric - Photo
Noutăți
Volkswagen Touareg ar putea reveni… dar complet electric

După două decenii pe piață, Volkswagen Touareg se pregătește să iasă din scenă. Totuși, numele nu va dispărea definitiv: germanii analizează o revenire surprinzătoare, sub forma unui SUV electric dest

Inna