Scania by Porsche

De AutoExpert   |  18 Octombrie, 2010

Distribuie :

Scania by Porsche



Diviziile Porsche încearcă să se implice în cât mai multe domenii, designul şi dezvoltarea camioanelor pentru colegii ei grup de la Scania fiind unul dintre acestea.
Una dintre cele mai interesante colaborări din domeniul auto va fi stabilită în perioada următoare între Porsche şi Scania. Cele două companii care fac parte din Grupul VW vor colabora la designul şi producţia unor cabine de camion, fiind pentru prima dată când designerii Porsche vor sta la baza acestui tip de produs industrial.
În proiect nu sunt implicaţi cei de la Porsche Design, aşa cum s-ar putea crede, ci chiar de Porsche Engineering, divizia care se ocupă de analiza materialelor şi de testele structurale ale modelelor mărcii sportive din Stuttgart. "Am găsit în Porsche Engineering un partener cu care împărţim aceleaşi valori şi viziuni în ceea ce priveşte dezvoltarea şi producţia produselor. Vom dezvolta împreună o cabină de camion optimizată pentru cererile Scania în ceea ce priveşte designul şi funcţionalitatea, dar şi producţia raţională", declară Per Hallberg, vicepreşedinte executiv al celor de la Scania.
Implicarea Porsche Engineering în dezvoltarea camioanelor nu este o noutate absolută, divizia germanilor fiind implicată anterior în astfel de proiecte în Europa de Est.

 

Recomandate:

Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale - Photo
Noutăți
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale

Șoferii moldoveni vor achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale, exact ca în România. Informația a fost confirmată de către vicepremierului Vladimir Bolea, ministru al Infras

Inna
4 georgieni, reținuți în trafic. Ar fi comis mai multe furturi de mașini în capitală - Photo
Sociale
4 georgieni, reținuți în trafic. Ar fi comis mai multe furturi de mașini în capitală

Polițiștii din Chișinău au anihilat activitatea unui grup infracțional suspectat de comiterea mai multor furturi din automobile, folosind metode tehnologice avansate. Patru bărbați, cu vârste &i

Inna
Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie - Photo
Noutăți
Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie

Nissan anunță un nou pas important în strategia sa de electrificare, odată cu demararea producției noii generații Leaf la uzina din Sunderland, Marea Britanie. Lansarea pe linia de asamblare a f

Inna
Ofensivă Nismo. Nissan pregătește dublarea gamei sportive într-un plan de revenire ambițios - Photo
Noutăți
Ofensivă Nismo. Nissan pregătește dublarea gamei sportive într-un plan de revenire ambițios

Nissan anunță o schimbare majoră de direcție în zona modelelor de performanță, confirmând intenția de a extinde semnificativ portofoliul Nismo la nivel global. Constructorul japonez planif

Inna
Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină - Photo
Noutăți
Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină

Ford se pregătește să lanseze o nouă versiune pentru camioneta electrică F-150 Lightning. Aceasta va primi un motor pe benzină, care va fi utilizat drept range extender. Noua versiune o va înloc

Inna