Șase șoferi au rămas fără mașini după ce poliția le-a ridicat pe motiv că au fost furate din UE! (VIDEO)

De Pavel   |  2 Decembrie, 2021

Distribuie :

Șase șoferi din Republica Moldova, au rămas fără propriile mașini, după ce vehiculele au fost ridicate de oamenii legii, pe motiv că au fost furate din Uniunea europeană, iar ulterior vândute cu acte false.

Polițiștii și procurorii au depistat și confiscat alte 6 mașini care, ar fi sustrase de pe teritoriul UE.  Acțiunea a  avut loc în cadrul cooperării autorităților de aplicare a legii din Republica Moldova, România, Franța, Germania, Ungaria, sub egida Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC), în perioada lunilor martie–decembrie 2021.

Anterior, am scris despre faptul că oamenii legii au reținut 24 de persoane implicate într-o escrocherie cu vânzarea mașinilor aduse din Europa. Ca urmare a măsurilor de urmărire penală și speciale de investigații,  în cadrul Operațiunii internaționale ”NETWORK”,  au  fost identificate alte mijloace de transport în privința cărora persistă bănuiala rezonabilă că au fost sustrase de pe teritoriul țărilor Uniunii Europene.  

În cadrul documentării, s-a stabilit că mijloacele de transport după ce erau sustrase, le erau modificate elementele de identificare ale caroseriei (VIN cod). Ulterior mașinile erau introduse în țară prin contrabandă, iar la traversarea frontierei de stat, erau plasate plăcuțe de înmatriculare clonate de pe alte automobile înregistrate în mod oficial, astfel, fiind perfectate acte false pentru plăcuțele de înmatriculare clonate. Apoi,  mișinile  erau înregistrate în baza actelor europene obținute în mod fraudulos și expuse spre vânzare pe piața auto din țară pe diferite căi.

Până în prezent, în cadrul operațiunii internaționale au fost identificate și ridicate circa 38 de automobile procurate, cumpărătorilor fiindu-le cauzate daune materiale în proporții deosebit de mari. Aceștia s-au pomenit că maşinile pe care credeau că le deţin legal sunt, de fapt, furate. Astfel, a fost cauzat un prejudiciu material în sumă totală de circa 15 milioane de lei.

Investigațiile continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate. În context, poliția recomandă cetățenilor să dea dovadă de prudență și diligență maximă la procurarea automobilelor.

 

Recomandate:

Votat în prima lectură: șoferii care ignoră inspecția tehnică periodică, nu vor putea circula pe drumurile publice - Photo
Sociale
Votat în prima lectură: șoferii care ignoră inspecția tehnică periodică, nu vor putea circula pe drumurile publice

Șoferii care ignoră inspecția tehnică periodică, nu vor putea circula pe drumurile publice. Agenția Servicii Publice anunță că vehiculele cu ITP expirat sau cu defecțiuni tehnice grave, vor avea

Inna
Un deputat consideră că suspendarea înmatriculării ar putea genera dificultăți de interpretare și corupție - Photo
Sociale
Un deputat consideră că suspendarea înmatriculării ar putea genera dificultăți de interpretare și corupție

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Mărgărit, avertizează că proiectul de lege privind suspendarea înmatriculării automobilelor ar putea genera dificultăți de interpretare și riscuri de corupți

Inna
Audi readuce la viață numele A2. Noul model electric a ieșit deja la teste înaintea lansării oficiale - Photo
Noutăți
Audi readuce la viață numele A2. Noul model electric a ieșit deja la teste înaintea lansării oficiale

După mai bine de două decenii de absență, unul dintre cele mai neobișnuite nume din istoria Audi se pregătește de revenire. De această dată, însă, într-o formă complet diferită și cu un ro

Inna
Skoda pregătește o premieră pentru Octavia. Pentru prima dată în istorie, modelul va primi un sistem full hybrid - Photo
Noutăți
Skoda pregătește o premieră pentru Octavia. Pentru prima dată în istorie, modelul va primi un sistem full hybrid

Unul dintre cele mai populare modele Skoda se pregătește pentru o schimbare radicală. După ani în care a mizat pe motoare clasice, diesel și sisteme mild-hybrid, Octavia urmează să intre î

Inna
În weekend, va fi sistat traficul rutier pe anumite străzi din Chișinău - Photo
Sociale
În weekend, va fi sistat traficul rutier pe anumite străzi din Chișinău

Duminică, 24 mai, vor avea loc sistări de trafic pe anumite străzi din capitală, în legătură cu organizarea acțiunilor de masă: „Festivalul Tradițiilor”. Evenimentul va fi organ

Inna