România pregătește restricții dure și interzice importul mașinilor cu norme de poluare sub Euro 3

De Inna   |  3 Aprilie, 2026

Distribuie :

Autoritățile din România vor să reducă poluarea și să întinerească parcul auto. Prin urmare, vehiculele sub Euro 3 ar putea fi interzise la import, iar numărul mașinilor aduse din străinătate de o persoană va fi limitat.

Guvernul de la București pregătește o serie de măsuri prin care vor să reducă importurile de autoturisme vechi și poluante, în contextul în care parcul auto național se numără printre cele mai îmbătrânite din Uniunea Europeană.

Conform datelor recente, vârsta medie a mașinilor din România se apropie de 15 ani, situând țara în partea inferioară a clasamentului european, alături de state precum Grecia, Estonia și Cehia.

Printre principalele schimbări propuse se numără interzicerea importului de vehicule care nu respectă cel puțin standardul Euro 3. Astfel, autoturismele non-Euro, Euro 1 și Euro 2, de regulă foarte vechi și cu nivel ridicat de emisii, nu vor mai putea fi introduse în țară pentru revânzare.

Pe lângă criteriul de poluare, autoritățile vor bloca și accesul vehiculelor care au fost declarate daună totală în țările de proveniență, o practică frecvent întâlnită pe piața second-hand.

Un alt element important al viitoarei legislații vizează persoanele fizice. Acestea ar putea avea dreptul să aducă din străinătate un număr limitat de autoturisme, estimat în prezent la maximum două unități per persoană. Totuși, această limită nu este încă definitivă și ar putea fi modificată înainte de adoptarea finală a actului normativ.

Recomandate:

R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna