Retrogradare în funcţie. Aceasta este pedeapsa pe care a primit-o pentru comportamentul său, colonelul SPCSE!

De Redactor AE   |  28 Septembrie, 2016

Distribuie :

Vă mai amintiţi de incidentul care a avut loc în urmă cu foarte puţin timp, când un cuplu, au înjurat şi scuipat un alt participant la trafic. Ei bine, de naivi ce suntem, vom tinde să credem că starea lucrurilor în ţară are şanse să se schimbe. Cei doi agresori nu au fost trecuţi cu vederea, astfel că doamna, medic de specialitate, a demisionat de bunăvoie, iar recent, am aflat că şi soţul ei, colonel al SPCSE, a fost retrogradat în funcţie.

Potrivit realitatea.md, cazul dat, Serviciul protecție internă și anticorupție al MAI s-a autosesizat și a inițiat o anchetă de serviciu pentru a stabili toate circumstanțele. Fiind audiat de ofițerii SPIA, colonelul și-a recunoscut vinovăţia explicând că, la data sus-menționată, în jurul orei 08:50, la intersecţia străzilor Mihail Kogălniceanu şi Bănulescu-Bodoni din capitală, dânsul s-a exprimat în adresa unui conducător auto cu cuvinte injurioase şi a lovit cu pumnul în automobilul acestuia.

Prin acţiunile şi inacţiunile sale, colonelul serviciului de salvare a manifestat un comportament neadecvat, impropriu statutului de angajat al SPCSE al MAI, fapt ce a prejudiciat grav imaginea Ministerului Afacerilor Interne în societate, generând o atitudine ostilă din partea cetăţenilor vizavi de instituţie.

Prin urmare, pentru nerespectarea prevederilor legislaţiei în vigoare, neîntreprinderea măsurilor prompte pentru aplanarea conflictului apărut, demonstrarea văditei lipse de imparţialitate în situaţia creată și manifestarea unui comportament neadecvat, acţiuni ce au trezit nemulţumiri din partea societăţii şi care au adus atingere prestigiului autorităţii publice în care activează, prin ordinul ministrului Afacerilor Interne, angajatul SPCSE a fost sancționat disciplinar cu retrogradare în gradul special cu o treaptă.

Totodată, a fost atenţionată conducerea Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI asupra intensificării lucrului individual-educativ cu subalternii în vederea acordării atenţiei deosebite prevenirii faptelor ce ţin de încălcarea legislaţiei în vigoare şi a disciplinei de serviciu, respectării regulilor de convieţuire socială şi ordinii de drept.

Postarea anterioară şi imaginile video le puteţi urmări AICI

Recomandate:

Doi deputați din Parlament ar fi “furat” un automobil de la parcarea specială - Photo
Sociale
Doi deputați din Parlament ar fi “furat” un automobil de la parcarea specială

Doi deputați din partidul lui Vasile Costiuc, potrivit canalului Dumitru Ciorici, ar fi "furat" un automobil de la parcarea specială din Cahul. Autovehiculul a fost reținut și plasat la parc

Inna
Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa - Photo
Noutăți
Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa

Suzuki a prezentat noua generație Across, SUV-ul plug-in hybrid realizat în colaborare cu Toyota. Cu 302 CP, tracțiune integrală electrică și un pachet tehnologic complet, modelul va fi disponib

Inna
Grav accident în raionul Teleneşti. O femeie a fost tamponată pe trecere de pietoni - Photo
Accidente
Grav accident în raionul Teleneşti. O femeie a fost tamponată pe trecere de pietoni

O femeie de 62 de ani a decedat în urma unui accident rutier. Potrivit poliției, femeia a fost tamponată pe trecere de pietoni. Un grav accident rutier a avut loc în seara zilei d

Inna
Peste 460 de șoferi prinși cu telefonul la volan în doar câteva zile. INSP intensifică controalele la nivel național - Photo
Sociale
Peste 460 de șoferi prinși cu telefonul la volan în doar câteva zile. INSP intensifică controalele la nivel național

Inspectoratul Național de Securitate Publică a sancționat peste 460 de conducători auto care foloseau telefonul mobil în timpul șofatului, la doar câteva zile de la startul unei acțiuni de

Inna
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată - Photo
Noutăți
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată

Mercedes-Benz a prezentat oficial noul Mercedes-AMG GLC 53 4Matic+, un SUV de performanță care combină versatilitatea unui model de familie cu ADN-ul pur AMG. Cu 449 CP, tracțiune integrală inteligent

Inna
Ion Ceban cere o lege națională a parcărilor și afirmă că deputații doar trebuie să o voteze - Photo
Sociale
Ion Ceban cere o lege națională a parcărilor și afirmă că deputații doar trebuie să o voteze

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că Republica Moldova are nevoie urgentă de un cadru legislativ clar privind parcările, acuzând guvernarea de dezinformare atunci când afi

Inna
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv - Photo
Sociale
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv

Două instituții bancare din Republica Moldova au suspendat conturile companiei Lukoil-Moldova, după ce au identificat diferențe între datele declarate despre beneficiarul efectiv și informațiile

Inna
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km - Photo
Noutăți
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km

Toyota intră într-o nouă etapă a electrificării și transformă Highlander într-un SUV 100% electric. Noua generație renunță la motoarele termice și debutează ca primul SUV electric cu trei

Inna