Renault furat din Franța la începutul anului, condus de un moldovean, reținut la frontiera cu România

De Sergiu   |  26 Aprilie, 2021

Distribuie :

Poliţiştii de frontieră români din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi reținut un automobil marca Renault care figura în bazele de date ca fiind furat din Franța.

În data de 25 aprilie, în jurul orei 05.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, M.T., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 33 de ani, care conducea un autoturism marca Renault, model Captur, înmatriculat în Franța.

Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului în cauză,  polițiștii au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că autoturismul are seria de șasiu diferită de cea înscrisă în certificatul de înmatriculare prezentat la control și că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Franța la data de 06.01.2021.

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a împrumutat autoturismul de la proprietarul de drept al acestuia, din Franța, pentru a se deplasa în R. Moldova și că nu are cunoștință despre faptul că autoturismul marca Renault este furat sau implicat în vreun litigiu.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunilor de  furt și punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, iar autoturismul a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.

 

 

Recomandate:

Audi readuce la viață numele A2. Noul model electric a ieșit deja la teste înaintea lansării oficiale - Photo
Noutăți
Audi readuce la viață numele A2. Noul model electric a ieșit deja la teste înaintea lansării oficiale

După mai bine de două decenii de absență, unul dintre cele mai neobișnuite nume din istoria Audi se pregătește de revenire. De această dată, însă, într-o formă complet diferită și cu un ro

Inna
Skoda pregătește o premieră pentru Octavia. Pentru prima dată în istorie, modelul va primi un sistem full hybrid - Photo
Noutăți
Skoda pregătește o premieră pentru Octavia. Pentru prima dată în istorie, modelul va primi un sistem full hybrid

Unul dintre cele mai populare modele Skoda se pregătește pentru o schimbare radicală. După ani în care a mizat pe motoare clasice, diesel și sisteme mild-hybrid, Octavia urmează să intre î

Inna