Reduceri masive de personal la Volkswagen, dar fabricile rămân deschise în Germania

De Inna   |  23 Decembrie, 2024

Distribuie :

După luni de negocieri intense, Volkswagen a reușit să ajungă la un acord cu sindicatul IG Metall, evitând astfel închiderea celor 10 fabrici din Germania. Compania garantează păstrarea locurilor de muncă pentru angajații săi până la finalul anului 2030.

În cadrul acestui acord, sindicatul a acceptat să renunțe la solicitările pentru creșteri salariale și nu va înainta noi cereri până în 2031. Acest compromis vine într-un context dificil pentru Volkswagen, marcat de scăderea vânzărilor și a cererii pe piață.

Cu toate acestea, planurile de restructurare ale companiei continuă. Volkswagen a anunțat că intenționează să reducă până la 35.000 de locuri de muncă în următorii cinci ani, din totalul de aproximativ 120.000 de angajați pe care îi are în Germania.

Declarațiile recente ale CEO-ului Thomas Schaefer au evidențiat presiunea economică asupra producătorului german, acesta afirmând că ar putea fi necesare închideri de fabrici sau reduceri salariale. Chiar și consiliul de muncă al companiei a recunoscut posibilitatea unor ajustări financiare în noiembrie.

Pe lângă provocările din Germania, Volkswagen a luat decizii dificile și pe plan internațional, inclusiv vânzarea unei fabrici din China. Totuși, compania promite să lanseze 18 modele noi pe această piață până în 2030.

Recomandate:

Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna