Războiul stelelor. Francesca versus BMW Seria 6 Gran Coupe. Video Bonus  

De Redactor AE   |  2 Mai, 2015

Distribuie :

Ce se întâmplă când pe carosabil se “ciocnesc” două “piese” frumoase, elegante, cochete, atractive și dotate, cu un “vino încoa’” care nu te lasă rece nici în cea mai liniștită dispoziție? Două stele, chiar, și fără gram de exagerare.

Nimic rău, în cazul nostru. Ba, dimpotrivă. Mai ales dacă una cucerește prin albul imaculat, select și nobil, iar cealaltă atrage prin pasiunea și sex appeal-ul negrului.

Echipa AutoExperst n-o stat mult pe gânduri și a organizat o asemenea “coleziune spectaculoasă” cu cele două vedete în prim plan:

Francesca și BMW Seria 6 Gran Coupe!

Le-a oferit și un spațiu pe marginea șoselei într-ul loc în care să nu-i deranjeze nimeni pe durata ședinței foto incendiare, căci despre asta vorbim.

Ok, n-au fost chiar în intimitatea lor profesională, n-a fost chip fără claxonări nesfârșite ale automobiliștilor care nu-și puteau întoarce gâtul și-l țineau sucit în stânga, dar slavă Domnului că nu s-a lăsat cu vreun accident din cauza aventurii noastre.

Nici micii bicicliști nu și-au urmat itinerarul fără să se abată de la traseu, făcând ture în jurul faptei cu pricina. Doar că, nu se știe dacă atenția lor era concentrată pe pneurile și air bag-urile BMW-ului sau ale Francescăi. După câte poze făceau apoi pe fundalul mașinii, se pare că a fost valabilă prima variantă...

Oare?...

small IMG_7812

small IMG_7832

small IMG_7841

small IMG_7863

small IMG_7887

small IMG_7897

small IMG_7898

small IMG_7959

small IMG_7985

small IMG_7992

small IMG_8013

small IMG_8146

small IMG_8155

small MG_8020

Scris de Marcel Toma

Foto: Dima Cantemir Photographer

Video: RedBox Studio

Model: Francesca Nastas, ADmodels

Model automobil: BMW Seria 6 Gran Coupe, AUTO SPACE SRL

Vestimentație: salon INTIMO

Recomandate:

Piața auto „verde” accelerează: peste 87.000 de mașini electrice și hibride, înregistrate în Moldova - Photo
Noutăți
Piața auto „verde” accelerează: peste 87.000 de mașini electrice și hibride, înregistrate în Moldova

Parcul auto din Republica Moldova cunoaște o creștere accelerată a segmentului de autovehicule electrice și hibride, care a depășit pragul de 87.000 de unități în perioada 2018-2025, potrivit da

Inna
Primăria Chișinău promite reparații rapide ale drumurilor afectate de gropi, după stabilizarea vremii - Photo
Sociale
Primăria Chișinău promite reparații rapide ale drumurilor afectate de gropi, după stabilizarea vremii

Municipalitatea Chișinău va interveni pe toate segmentele de drum unde au apărut gropi, imediat ce condițiile meteo vor deveni favorabile. Asigurările vin din partea primarului Ion Ceban, care susține

Inna
Mercedes-AMG renunță la C63 cu patru cilindri. Noul C53 va reveni la șase cilindri, fără electrificare - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG renunță la C63 cu patru cilindri. Noul C53 va reveni la șase cilindri, fără electrificare

Mercedes-AMG pregătește o schimbare majoră în gama C-Class de performanță. Actualul C63, echipat cu un motor cu patru cilindri și sistem plug-in hybrid, va fi retras, urmând să fie î

Inna
Apple a inclus LADA pe lista mărcilor compatibile cu sistemul CarPlay - Photo
Noutăți
Apple a inclus LADA pe lista mărcilor compatibile cu sistemul CarPlay

Compania Apple a adăugat marca LADA pe lista oficială a automobilelor compatibile cu sistemul CarPlay, alături de producători consacrați precum Kia, Lamborghini, Land Rover, Lexus și mulți alții. &Ici

Inna
O Skoda Octavia a luat foc din mers, pe o stradă din Cahul. Pompierii au intervenit - Photo
Sociale
O Skoda Octavia a luat foc din mers, pe o stradă din Cahul. Pompierii au intervenit

Un automobil Skoda Octavia a fost cuprins de flăcări în dimineața zilei de 9 februarie curent, pe strada Alexandr Pușkin din municipiul Cahul. Incidentul a avut loc în timpul deplasării ve

Inna
Accident cu implicarea a 3 vehicule la Anenii Noi. Mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale - Photo
Accidente
Accident cu implicarea a 3 vehicule la Anenii Noi. Mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Un grav accident rutier s-a produs, astăzi, pe drumul de ocolire a localității Troița Nouă, din raionul Anenii Noi. În urma impactului, mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medic

Inna
Judecător din Soroca, trimis în judecată după ce a fost prins conducând în stare avansată de ebrietate - Photo
Sociale
Judecător din Soroca, trimis în judecată după ce a fost prins conducând în stare avansată de ebrietate

Un judecător din municipiul Soroca a fost trimis în judecată pentru conducerea unui autovehicul în stare de ebrietate alcoolică avansată, anunță Procuratura Generală. Potrivit mat

Inna
BMW a inițiat un parteneriat cu PreZero, companie specializată în reciclarea și gestionarea deșeurilor - Photo
Noutăți
BMW a inițiat un parteneriat cu PreZero, companie specializată în reciclarea și gestionarea deșeurilor

BMW Group anunță un nou parteneriat strategic cu PreZero, companie specializată în reciclarea și gestionarea deșeurilor, parte a Schwarz Group, grupul care deține rețelele Lidl și Kaufland. Cola

Inna