Raikkonen a arătat cel mai bun timp în prima zi de teste

De AutoExpert   |  29 Ianuarie, 2014

Distribuie :

În sudul Spaniei, pe Circuitul de la Jerez, marţi a fost prima zi de teste premergătoare noului sezon competiţional al Formulei 1. După ce Mercedes, Red Bull şi Force India şi-au prezentat monoposturile la primele ore ale dimineţii, sesiunea s-a desfăşurat într-un ritm extrem de lent.

Introducerea noilor motoare turbo V6 de 1.6 litri şi schimbarea regulamentului aerodinamic au necesitat pregătiri suplimentare din partea inginerilor şi mecanicilor, astfel că numai şase piloţi au efectuat tururi cronometrate.

Dintre aceştia, cel mai rapid a fost Kimi Raikkonen, care a fost cronometrat cu 1:27.104 la volanul noului monopost Ferrari F14 T. Finlandezul a parcurs în total 31 de tururi.

În cursul dimineţii a fost mai activ Lewis Hamilton, care a ocupat iniţial prima poziţie înainte de a suferi un accident înainte de pauză de prânz în urma unei defecţiuni la aripa faţă. Britanicul nu a mai putut reveni pe traseu în cursul după-amiezii, însă a terminat ziua pe locul doi şi s-a declarat optimist în privinţa noului monopost.

La Jereze - accidentul lui Hamilton

Williams SW36

Monopostul Williams și-a făcut apariția pe circuit cu numai câteva zeci de minute înainte de finalul sesiunii, însă Valtteri Bottas a reuşit să se poziţioneze direct pe locul trei, chiar dacă a parcurs numai şapte tururi. Finlandezul l-a devansat astfel pe Sergio Perez de la Force India, care s-a oprit de asemenea pe circuit la un moment dat, în timp ce Jean-Eric Vergne a produs un alt steag roşu, dar a fost al cincilea pentru Toro Rosso. Ultimul loc în clasament i-a revenit lui Esteban Gutierrez de la Sauber.

Uimirea zilei a fost Red Bull Racing, care a ieşit pe circuit doar în ultimele 15 minute, la scurt timp după începerea unei ploi slabe. Sebastian Vettel a efectuat în total trei tururi de pregătire, însă niciunul dintre acestea nu a fost cronometrat.

Într-o situaţie similară s-a aflat şi Marcus Ericsson, care a parcurs un singur tur de pregătire pentru Caterham.

Caterham CT05

McLaren este de asemenea prezentă la Jerez, însă Jenson Button nu a avut oportunitatea să urce la volanul noului monopost MP4-29 nici măcar pentru un tur de pregătire. Echipa a confirmat ulterior că a fost împiedicată să iasă pe circuit de o serie de defecţiuni la sistemul electric.

Echipa Marussia urmează să testeze la Jerez începând de joi, iar Lotus nu participă deloc la această sesiune de teste şi va aştepta pregătirile din Bahrain de la jumătatea lunii februarie pentru a efectua primele tururi cu noul monopost E22.

lotus_3071796

 

 

Recomandate:

Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna