PX-MiEV II îl prefigurează pe noul Mitsubishi Outlander

De AutoExpert   |  11 Noiembrie, 2011

Distribuie :

PX-MiEV II îl prefigurează pe noul Mitsubishi Outlander

Pentru ediţia din acest an a Salonului Auto de la Tokyo, cei de la Mitsubishi au de prezentat printre alte modele un Mirage şi un PX-MiEV II. Să începem totuşi cu al doilea, care poartă un nume excelent pentru o imprimantă nouă. În fine, dacă ar fi să-l compari cu primul concept PX-MiEV care a fost expus în urmă cu doi ani tot la Tokyo, ai putea fi tentat să spui că PX-MiEV II nu este prea diferit.

Totuşi, dacă vei privi cu mai multă concentrare, vei constata că unele detalii au fost modificate parcă în scopul prezentării unui concept premergător unei versiuni pentru producţie. Elementele ar fi barele de protecţie, farurile, stopurile, forma spatelui şi a jantelor.

În locul propulsorului de 1.6 litri, noul concept va ascunde sub capotă un motor de 2.0 litri MIVEC cu patru cilindri, capabil să producă 93 CP. Acesta se va înfrăţi cu două motoare electrice de 60 kW (80 CP), unul plasat în faţă, iar celălalt în spate, care vor asigura o deplasare cu emisii zero pentru aproximativ 50 de kilometri.

Mitsubishi PX-MiEV II va avea o autonomie totală situată pe undeva pe la 800 de kilometri, dar în acest caz vei avea nevoie şi de combustibil. Totuşi, consumul mediu va înregistra o valoare de 1,66 l/100 km. Sună bine, dar dacă viitorul Outlander va face asta sau nu rămâne de văzut.

Pe de altă parte, este posibil să-ţi aminteşti de Mirage. Mai întâi, Mitsubishi l-a prezentat la Salonul Auto de la Geneva din acest an pe conceptul E-Compact Global Small, iar acum ne arată versiunea gata de producţie.

Mirage este un model cu cinci uşi, echipat cu un motor MIVEC de 1.0 litru, cu trei cilindri. Acesta este echipat cu sistemul automat Stop/Start şi este cuplat la o cutie de viteze CVT. Punctul forte pe care mizează maşina asta este consumul; Mitsubishi Mirage are în intenţie să obţină o valoare a consumului mixt de aproximativ 3,33 l/100 km. Noul model Mitsubishi va intra în producţie în Thailanda şi la vânzare în luna martie a anului următor.

Recomandate:

Cod Galben de polei. Meteorologii au emis o nouă avertizare - Photo
Sociale
Cod Galben de polei. Meteorologii au emis o nouă avertizare

În perioada 4 - 6 februarie curent, ne așteaptă polei. Meteorologii au emis un Cod Galben de polei în acest sens, care se va forma ca urmare a condițiilor meteo nefavorabile prognozat

Inna
Poliția de patrulare va intensifica verificările pe traseele naționale, pentru a combate utilizarea telefonului în timpul condusului - Photo
Sociale
Poliția de patrulare va intensifica verificările pe traseele naționale, pentru a combate utilizarea telefonului în timpul condusului

Șoferii vor fi verificați de către polițiștii de patrulare în raport cu utilizarea telefoanelor mobile în timpul conducerii autovehiculelor. Informația este comunicată de către Poliția Naț

Inna
Ford și Geely negociază un parteneriat strategic în Europa. Uzinele Ford ar putea produce modele chinezești - Photo
Noutăți
Ford și Geely negociază un parteneriat strategic în Europa. Uzinele Ford ar putea produce modele chinezești

Ford și Geely se află în prezent în discuții pentru stabilirea unui posibil parteneriat strategic în Europa, care ar putea schimba echilibrul industriei auto de pe continent. Potrivi

Inna
Audi admite confuzia. A5 ar putea redeveni A4 odată cu facelift-ul - Photo
Noutăți
Audi admite confuzia. A5 ar putea redeveni A4 odată cu facelift-ul

Audi ia în calcul revenirea la denumirea A4 pentru actualul A5, modelul de clasă medie care a înlocuit recent unul dintre cele mai cunoscute nume din istoria mărcii. Informația apare &ic

Inna
Pe mai multe trasee din țară se formează ghețuș. Șoferilor li se îndeamnă să circule cu prudență - Photo
Sociale
Pe mai multe trasee din țară se formează ghețuș. Șoferilor li se îndeamnă să circule cu prudență

În mai multe regiuni ale țării se înregistrează precipitații sub formă de ninsori slabe, iar pe carosabil se formează ghețuș. Drumarii monitorizează situația și se află în teren pent

Inna
Șoferul care a tamponat doi copii, plasat în arest pentru 30 de zile - Photo
Accidente
Șoferul care a tamponat doi copii, plasat în arest pentru 30 de zile

Șoferul care a tamponat doi copii pe o trecere de pietoni, din Strășeni, a fost plasat în arest pentru 30 de zile. O decizie în acest sens a fost luată de instanță, în urma exam

Inna
Instructor auto, condamnat la închisoare pentru că a cerut 1.000 de euro pentru obținerea permisului de conducere - Photo
Sociale
Instructor auto, condamnat la închisoare pentru că a cerut 1.000 de euro pentru obținerea permisului de conducere

Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost condamnat pentru trafic de influență, după ce a pretins bani în schimbul promisiunii de a facilita obținerea unui permis de conducere. Instanț

Inna