Prețul barilului de petrol este sub 0 dolari! Vor urma ieftiniri?

De Redactor AE   |  21 Aprilie, 2020

Distribuie :

Cu alte cuvinte, unii te-ar plăti numai ca să poată depozita petrolul extras. Cam așa arată situația la nivel mondial, cu un nou record istoric.

În ultimele câteva ore, adică peste noapte, prețul petrolului a căzut de la 0,10 dolari per baril până la -7 dolari per baril! West Texas Intermediate (WTI), referința pentru SUA, a pierdut peste 98%, luni, cazând la nivelul de sub 1 dolar per baril, în condițiile în care există avertismente că spațiile de stocare vor fi pline în câteva săptămâni.

Conflictul rece între magnații petrolului, dar și carantina generalizată, impusă în majoritatea țărilor lumii a micșorat masiv cererea de petrol, iar astfel industria a ajuns într-o criză majoră. Posibilitatea pentru prețuri negative în Statele Unite crește semnificativ, în aceste condiții, producătorii ar putea să plătească comercianții pentru a le lua petrolul și să evite, în acest fel, închiderea sondelor înaintea rivalilor lor.

Stephen Schork, editorul buletinului informativ „The Schork Report”, spune că se așteaptă ca spațiul de stocare din SUA să fie terminat în următoarele două săptămâni și a avertizat că, în țară, consumul de petrol scade accelerat.

Luni, 20 aprilie, barilul de WTI s-a ieftinit cu circa 14%, ajungând la 15,65 dolari în tranzacţiile din Asia.

Pe parcursul aceleiași zi zilei preţul a continuat să scadă, până la 10-12 dolari barilul, iar după orele 19.00 (ora Moldovei) pur și simplu s-a prăbușit în decurs de o oră la mai puţin de 5 dolari.

A urmat o cădere și mai puternică, sub nivelul de un dolar pentru un baril, după orele 21.00, iar pe la ora 21:15, contractele futures din mai pentru petrolul brut WTI au scăzut la minus 7,5 de dolari per baril, pentru ca mai târziu, la 21.42 - să ajungă la minus 35 de dolari.

Totuși căderea este una de natură temporară și destul de tehnică, spun unii specialiști. Situația însă se va redresa în luna mai. Deja astăzi dimineața, 21 aprilie, cotația petrolului WTI a revenit la costul de 21 de dolari per baril.

Prețurile la petrolul marca BRENT, din Europa sunt mai stabile și costă circa 26 de dolari.

Recomandate:

Audi închide un capitol. A1 și Q2 ies din scenă pentru a face loc viitorului electric - Photo
Noutăți
Audi închide un capitol. A1 și Q2 ies din scenă pentru a face loc viitorului electric

Două dintre cele mai accesibile modele Audi își iau rămas bun, după ani de succes pe piață. În locul lor, constructorul german pregătește un model electric complet nou.Audi a confirmat

Inna
Un motociclist a fost amendat cu 140.000 lei. A fost găsit vinovat de mai multe încălcări - Photo
Sociale
Un motociclist a fost amendat cu 140.000 lei. A fost găsit vinovat de mai multe încălcări

Un motociclist, de 30 de ani, a fost amendat cu 140.000 lei. Acesta a condus motocicleta în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat și sub influența substanțelor narcotice. De asemenea, oam

Inna
Revoluție în lumea electrică. Bateriile CATL promit încărcare în câteva minute și autonomie record - Photo
Noutăți
Revoluție în lumea electrică. Bateriile CATL promit încărcare în câteva minute și autonomie record

Timpul lung de încărcare ar putea deveni istorie. Noile baterii prezentate de CATL schimbă regulile jocului, cu performanțe care par desprinse din viitor.CATL a dezvăluit trei tipuri no

Inna
Bugatti părăsește Grupul Volkswagen și intră complet sub controlul Rimac - Photo
Noutăți
Bugatti părăsește Grupul Volkswagen și intră complet sub controlul Rimac

Un nume legendar din lumea hypercarurilor își schimbă definitiv proprietarul. Tranzacția care redefinește viitorul Bugatti marchează o mutare strategică majoră în industria auto globală.

Inna
Moldoveanul care a suferit un grav accident rutier în Italia, a decedat - Photo
Accidente
Moldoveanul care a suferit un grav accident rutier în Italia, a decedat

Șoferul de 19 ani, originar din Republica Moldova, care a suferit un grav accident rutier în Italia, s-a stins din viață. După accident, tânărul a fost transportat cu elicopterul la s

Inna