Pistoanele contra cilindrilor

De AutoExpert   |  12 Noiembrie, 2009

Distribuie :

Pistoanele contra cilindrilor

 

Deşi am intrat deja în era motoarelor electrice, iată că unii nu renunţă la ideile inovatoare din domeniul motoarelor clasice. Firma EcoMotors a gândit un nou sistem, foarte interesant. Botezat OPOC (Opposed-Piston Opposed-Cylinder, în traducere "pistoane opuse, cilindri opuşi), noul tip de motor propus de cei de la EcoMotors se bazează tot pe sistemul cilindru-piston-bielă-arbore cotit, însă într-o altă configuraţie: doi cilindri şi patru pistoane. Cum aşa? Simplu. Inginerii de la EcoMotors au realizat un motor cu doi cilindri opuşi (în stil boxer), în care funcţionează câte două pistoane. Este vorba de un motor în 2 timpi, în fiecare cilindru cele două pistoane-pereche mişcându-se în sens invers unul faţă de celălalt - practic, camera de combustie se află între cele două pistoane, iar capul cilindrilor, supapele şi sistemul de distribuţie aferent sunt eliminate. Un alt mare avantaj al acestui motor se referă la gabaritul şi performanţele sale - de exemplu, pentru proiectul EM100, masa este de circa 135 kg, în timp ce puterea teoretică este de 325 CP/3.500 rpm, iar cuplul maxim de 899 Nm/2.100 rpm. Toate acestea în condiţiile unor dimensiuni specifice unui motor de maşină de oraş.

Recomandate:

R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna