Pinzgauer, cunoscutul vehicul militar, de vânzare în Moldova! Exemplar timpuriu cu parcurs mic

De Sergiu   |  12 Septembrie, 2020

Distribuie :

Chiar dacă prin excelență Pinzgauer este un vehicul de croială militară, acesta a reușit să fie îndrăgit și de civili deopotrivă. Deja de câteva decenii modelul este faimos pentru calitățile sale de offroad și deservirea simplă.

Chiar dacă s-au produs în tiraj limitat, de aproape 20.000 unități, acest exemplar se vinde în Moldova! Acesta a apărut recent pe un portal specializat. Vizual, se prezintă foarte bine, atât la exterior cât și interior, iar parcursul e de doar 10.000 kilometri din spusele vânzătorului. Exemplarul spre vânzare este unul din primele produse, fiind asamblat în 1973, la doar doi ani după lansarea modelului.

Deplasarea e asigurată de un motor pe benzină în patru cilindri de 2.5 litri volum, ce dezvoltă 87 CP și 180 Nm în combinație cu o cutie de viteze manuală în cinci trepte, aceasta fiind echiparea standart pentru toate vehiculele de primă generație.

x
x
x
x
x
x
x
x

Mărturie a popularității modelului stau cei aproape 50 ani de prezență pe linia de asamblare. Realizat de Steyr-Daimler-Puch din 1971 până în 2000, vehiculul militar și-a continuat existența și în secolul 21, grație preluării proiectului de către compania britanică BAE Systems.

Acest fapt a fost condiționat de calitățile exemplare pe teren accidentat, Pinzgauer servind încă forțele armate a peste 20 țări, inclusiv SUA, Marea Britanie, Austria și Arabia Saudită. Mulți militari au îndrăgit de-a lungul timp acest vehicul, considerându-l chiar mai capabil decât un HUMVEE, grație gărzii la sol mai generoase.Disponibil în mai multe variante, inclusiv în calitate de ambulanță, vehicul pentru pompieri, platformă și atelier pentru reparații mobile, vehiculul a devenit în surt timp extrem de utilizat.

Dacă sunteți interesat, anunțul îl puteți găsi AICI. Menționăm că acesta nu e primul Pinzgauer pus la vânzare în Moldova. În Iulie 2019, am scris despre încă un exemplar în căutarea unui nou cumpărător, iar articolul îl puteți citi mai jos.

Acest deosebit vehicul militar, construit de Steyr-Daimler-Puch, poate fi al tău acum!
A debutat în anul 1971, dar este în producție chiar și astăzi! Acest uimitor vehicul militar, proiectat de austrieci, și asamblat alături de G-Wagen, este înmatriculat în Moldova și scos la vânzare.
AutoExpert

 

Recomandate:

Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie - Photo
Noutăți
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie

În acest an, BMW nu va participa la Salonul Auto de la Paris. La eveniment, care va avea loc în octombrie, vor participa peste 60 de mărci. Marca bavareză a luat această decizie &

Inna
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania - Photo
Noutăți
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania

Ford și Geely vor produce în comun mașini electrificate la uzina din Valencia, Spania. În acest sens, cele două mărci au anunțat un parteneriat. Potrivit înțelegerii î

Inna
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative - Photo
Noutăți
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative

Proiectul de modificare a Legii privind organizarea și funcționarea Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112 a fost adoptat astăzi, 23 iulie, în lectura a doua a Parlamentului R

Inna
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna