Peste 400 de milioane de lei a câştigat statul din vămuirea cu reducere de 70% a maşinilor "străine"

De Redactor AE   |  4 Iulie, 2017

Distribuie :

Regimul preferențial de înmatriculare în Republica Moldova a mașinilor cu plăcuțe de înregistrare în străinătate a expirat la data de 1 iulie an curent. Până acum însă, au fost peste 18.000 de automobilişti care s-au grăbit să profite de această ofertă.

Numărul maşinilor care au fost aduse în ţară până în data de 1 noiembrie 2016 şi ulterior înmatriculate cu scutirea de 70% din preţ, se ridică la 18.714 şi asta timp de numai 6 luni de zile. Încasările la bugetul de stat din drepturile de import se ridică la 442.005.256 lei, se menţionează într-un comunicat al Ministerului de Finanțe.

Cele mai multe autoturisme, supuse vămuirii în această perioadă, au fost importate din Bulgaria și Lituania – 5.738 unități și 4.639 de unități respectiv. Din România au fost aduse şi plasate în regim vamal circa 1.262 de maşini, din Italia 1.241 de automobile, iar din Franţa numai 906 autoturisme. Au trecut Nistrul şi s-au reînmatriculat în jur de 2.358 de automobile din Transnistria şi Bender.

Ministerul Finanțelor reaminteşte că din data de 1 iulie 2017, persoanele care nu și-au înregistrat în Republica Moldova automobilele cu plăcuțe de înmatriculare străine vor avea dreptul să se afle pe teritoriul țării nu mai mult de 180 de zile. Dreptul de aflare pe teritoriul țării noastre pe un termen mai mare de jumătate de an îl vor avea doar autoturismele care au fost introduse de către persoane fizice cu domiciliul în străinătate. Aceştia vor avea obligația achitării vinietei în valoare de 180 de euro pentru fiecare perioadă consecutivă de 180 de zile de aflare în R. Moldova.

 

Recomandate:

Vizibilitate redusă în toată țara. Meteorologii au emis Cod Galben de ceață - Photo
Sociale
Vizibilitate redusă în toată țara. Meteorologii au emis Cod Galben de ceață

Începând cu astăzi, 12 februarie și până mâine, 13 februarie, vom avea vizibilitate redusă în toată țara. Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo. Avertizar

Inna
Doar 23 de școli auto ating pragul minim la categoria B. Rata de promovare la proba practică scade - Photo
Sociale
Doar 23 de școli auto ating pragul minim la categoria B. Rata de promovare la proba practică scade

Media națională de promovare la proba practică, pentru anul 2025, constituie doar 23.59%, ceea ce reprezintă pragul minim impus pentru a menține autorizația de funcționare. Datele sunt prezentate de c

Inna
BMW recheamă sute de mii de mașini în service. Există riscul unui incendiu în timpul deplasării - Photo
Noutăți
BMW recheamă sute de mii de mașini în service. Există riscul unui incendiu în timpul deplasării

Sute de mii de BMW-uri vor fi rechemate în service din cauza unei defecțiuni tehnice care poate provoca incendii. Vor fi rechemate vehiculele produse în perioada iulei 2020 - 2022. 

Inna
Un șofer circula cu 155 km/h pe centura Chișinăului. Polițiștii l-au stopat - Photo
Sociale
Un șofer circula cu 155 km/h pe centura Chișinăului. Polițiștii l-au stopat

Șoferul unui BMW a fost stopat de polițiștii Secției escortă și misiuni speciale a INSP pe traseul M-2 (centura municipiului Chișinău). Acesta a fost stopat pentru încălcarea limitei de vit

Inna
Rolls-Royce Phantom Arabesque. În premieră, a fost dedicat un model culturii arabe cu capotă gravată cu laser - Photo
Noutăți
Rolls-Royce Phantom Arabesque. În premieră, a fost dedicat un model culturii arabe cu capotă gravată cu laser

Rolls-Royce a dezvăluit Phantom Arabesque, un model unicat creat în Dubai pentru un client din Orientul Mijlociu. Limuzina impresionează printr-o capotă gravată cu laser, o premieră absolut

Inna
Odată cu preluarea controlului de către BMW, Alpina își schimbă emblema. Brandul german începe o nouă eră - Photo
Noutăți
Odată cu preluarea controlului de către BMW, Alpina își schimbă emblema. Brandul german începe o nouă eră

Alpina devine oficial parte a imperiului BMW, iar debutul noii etape este marcat de un logo redesenat. Emblema păstrează elementele tradiționale, dar adoptă un design modern, în timp ce viitoare

Inna
Ford pierde 8.2 miliarde de dolari în 2025. Cel mai slab trimestru din ultimii 17 ani - Photo
Noutăți
Ford pierde 8.2 miliarde de dolari în 2025. Cel mai slab trimestru din ultimii 17 ani

Ford a încheiat anul 2025 cu o pierdere netă de 8.2 miliarde de dolari, pe fondul restructurării diviziei de vehicule electrice și al presiunilor externe. Ultimul trimestru al anului a marcat ce

Inna