Pașapoartele și permisele de conducere devin mai scumpe, iar o serie de servicii administrative vor fi taxate pentru prima dată
De Inna | 5 Mai, 2026
Un proiect de hotărâre elaborat de Guvern prevede majorarea tarifelor pentru serviciile oferite de Agenția Servicii Publice, ceea ce înseamnă costuri mai mari pentru eliberarea documentelor de bază, precum pașapoartele și permisele de conducere.
Cele mai consistente scumpiri vizează pașapoartele. Astfel, eliberarea acestora în termen standard de 20 de zile lucrătoare ar urma să crească de la 650 la 790 de lei. Pentru solicitările urgente, costul poate ajunge până la 2.530 de lei pentru emiterea în aceeași zi. În cazul copiilor sau al persoanelor care nu pot furniza amprente, tariful maxim va fi de 1.980 de lei. Per ansamblu, majorarea este de aproximativ 21.5%.
În ceea ce privește permisele de conducere, creșterile sunt mai moderate. Tariful standard va urca de la 420 la 440 de lei, iar emiterea rapidă, în aceeași zi, va costa până la 2.640 de lei, ce înseamnă o majorare de circa 4.8%.
Autoritățile explică aceste ajustări prin introducerea unor documente modernizate, dotate cu tehnologii avansate de securitate. Potrivit notei informative, „modernizarea elementelor de securitate, a mediului de stocare electronică a datelor și a tehnologiei de personalizare” a dus la creșterea costurilor de producere a pașapoartelor și permiselor. În același timp, s-au majorat și costurile pentru blanchete și materiale utilizate în procesul de emitere.
Oficialii susțin că noile acte vor oferi o protecție mai bună împotriva falsificării, vor fi aliniate standardelor europene și vor asigura o securitate sporită a datelor personale.
Pe lângă aceste majorări, proiectul introduce și taxe pentru servicii care până acum erau gratuite, în special în domeniul autorizării și certificării. De exemplu, analizarea cererilor pentru activități legate de comerțul cu mărfuri strategice va costa 1.990 de lei, iar modificarea documentelor - 1.580 de lei. De asemenea, deplasarea unui specialist pentru verificări la fața locului va fi taxată cu 1.030 de lei.
În plus, sunt prevăzute taxe consistente pentru anumite domenii: 6.000 de lei pentru aprobarea regulilor jocurilor de noroc și 22.130 de lei pentru evaluarea investițiilor ce depășesc 1,7 milioane de lei din perspectiva securității statului.
Autoritățile justifică introducerea acestor taxe prin necesitatea acoperirii unei părți din costurile reale ale serviciilor. În prezent, unele activități nu generează venituri, deși cheltuielile lunare pentru licențiere și certificare depășesc 1.19 milioane de lei. Chiar și după aplicarea noilor tarife, veniturile estimate ar acoperi doar circa 16% din aceste costuri.
Totodată, proiectul mizează pe extinderea serviciilor digitale. De exemplu, extrasul din Registrul de stat al unităților de drept va putea fi obținut online, instant, contra unei taxe de 220 de lei.
Implementarea noilor tarife va avea loc în etape: cele pentru permisele de conducere vor intra în vigoare din 25 mai, iar cele pentru pașapoarte din 1 septembrie, odată cu lansarea noilor modele de documente.