Oficial! Permisele moldovenești vor fi recunoscute în Lituania

De Inna   |  24 Noiembrie, 2021

Distribuie :

Permisele de conducere moldovenești vor fi recunoscute în Lituania, iar cele emise acolo vor fi valabile și la noi în țară. Guvernul Moldovei a votat pentru adoptarea acordului cu privire la conversiunea și recunoașterea reciprocă a acestor acte.

Acordul presupune că moldovenii stabiliți în Lituania nu vor mai trebuie să susțină examenul teoretic și practic pentru a putea circula nestingherit pe șoselele lituaniene. 

Prevederile prezentului Acord vor oferi cetăţenilor Republicii Moldova stabiliţi permanent sau provizoriu în Republica Lituania, un şir de beneficii cum ar fi scutirea de şcolarizare şi examinare suplimentară la convertirea permiselor de conducere, şi cheltuielilor aferente acestui proces, libera circulaţie în traficul internaţional, inclusiv prin facilitarea încheierii contractelor de muncă”, este stipulat în documentul Executivului.

Acordul semnat nu are o valabilitate determinată și potrivit Executivului, acesta va intra în vigoare la 30 de zile după recepţionarea ultimei notificări în scris prin canale diplomatice, prin care părțile contractante se informează oficial reciproc despre îndeplinirea procedurilor lor interne necesare pentru intrarea în vigoare a prezentului Acord.

 

Recomandate:

Audi readuce la viață numele A2. Noul model electric a ieșit deja la teste înaintea lansării oficiale - Photo
Noutăți
Audi readuce la viață numele A2. Noul model electric a ieșit deja la teste înaintea lansării oficiale

După mai bine de două decenii de absență, unul dintre cele mai neobișnuite nume din istoria Audi se pregătește de revenire. De această dată, însă, într-o formă complet diferită și cu un ro

Inna
Un deputat consideră că suspendarea înmatriculării ar putea genera dificultăți de interpretare și corupție - Photo
Sociale
Un deputat consideră că suspendarea înmatriculării ar putea genera dificultăți de interpretare și corupție

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Mărgărit, avertizează că proiectul de lege privind suspendarea înmatriculării automobilelor ar putea genera dificultăți de interpretare și riscuri de corupți

Inna
Skoda pregătește o premieră pentru Octavia. Pentru prima dată în istorie, modelul va primi un sistem full hybrid - Photo
Noutăți
Skoda pregătește o premieră pentru Octavia. Pentru prima dată în istorie, modelul va primi un sistem full hybrid

Unul dintre cele mai populare modele Skoda se pregătește pentru o schimbare radicală. După ani în care a mizat pe motoare clasice, diesel și sisteme mild-hybrid, Octavia urmează să intre î

Inna
În weekend, va fi sistat traficul rutier pe anumite străzi din Chișinău - Photo
Sociale
În weekend, va fi sistat traficul rutier pe anumite străzi din Chișinău

Duminică, 24 mai, vor avea loc sistări de trafic pe anumite străzi din capitală, în legătură cu organizarea acțiunilor de masă: „Festivalul Tradițiilor”. Evenimentul va fi organ

Inna
Votat în prima lectură: șoferii care ignoră inspecția tehnică periodică, nu vor putea circula pe drumurile publice - Photo
Sociale
Votat în prima lectură: șoferii care ignoră inspecția tehnică periodică, nu vor putea circula pe drumurile publice

Șoferii care ignoră inspecția tehnică periodică, nu vor putea circula pe drumurile publice. Agenția Servicii Publice anunță că vehiculele cu ITP expirat sau cu defecțiuni tehnice grave, vor avea

Inna