O nouă parcare privată din capitală va fi amenajată pe strada Mateevici!

De Redactor AE   |  24 Septembrie, 2015

Distribuie :

O nouă parcare subterană va apărea în Chișinău. Aceasta ar urma să fie construită pe strada Alexei Mateevici, în apropierea Universității de Stat, informează publika.md

Încântați de idee, mai mulţi şoferi au mărturisit că sunt gata să plătească taxele aferente, doar să aibă unde îşi lăsa mașinile. Proiectul este desfășurat în cadrul unui parteneriat public-privat, iar primăria capitalei nu va cheltui nici un leu în acest sens. Asta deoarece toate cheltuielile vor fi suportate de o companie privată din ţară, numele căreia nu a fost făcut public. De menţionat că schițele au fost deja avizate de către Direcția Arhitectură a Capitalei şi urmează să fie aprobate și de Consiliul Municipal.

Conform proiectului, parcarea va ocupa subsolul acestei clădiri, dar și o parte din teritoriul adiacent acesteia. Noua parcare va avea două nivele și peste o sută de locuri. Tot din banii antreprenorului, vor fi reparate scările de acces în parcul Valea Morilor și consolidat terenul.

"În condiții, o să fie obligatoriu menționat chestia că ceea ce se construiește oricum rămâne în proprietatea municipalității. Eu nici pe de parte nu mă îndoiesc că toate locurile o să fie ocupate. O parte din acestea o să fie date în chirie ca investitorul să-și recupereze careva cheltuieli. Dar cred că și primăria o să aibă niște locuri ale ei", a spus șeful Direcției Arhitectură Primăria Capitalei, Ion Carpov.

 

Recomandate:

Mercedes-AMG pregătește un SUV electric extrem: 1.000 CP și ADN de circuit - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG pregătește un SUV electric extrem: 1.000 CP și ADN de circuit

Mercedes-AMG accelerează ofensiva electrică și pregătește un nou model care promite să rescrie regulile segmentului de performanță. Germanii lucrează la un SUV coupe complet electric, cu o putere anun

Inna
Avertisment important pentru transportatorii din Moldova. Restricții de trafic pentru camioane în Bulgaria - Photo
Noutăți
Avertisment important pentru transportatorii din Moldova. Restricții de trafic pentru camioane în Bulgaria

Transportatorii rutieri care tranzitează Bulgaria trebuie să își refacă planurile de deplasare pentru 2026. Autoritățile bulgare vor introduce restricții periodice de circulație pentru camioanel

Inna
Stellantis frânează electrificarea și anunță pierderi uriașe: peste 22 de miliarde de euro dispăruți din bilanț - Photo
Noutăți
Stellantis frânează electrificarea și anunță pierderi uriașe: peste 22 de miliarde de euro dispăruți din bilanț

Strategia electrică a Stellantis intră într-o zonă critică. Grupul auto recunoaște pierderi contabile de proporții istorice, pe fondul recalibrării planurilor pentru mașinile electrice și al pră

Inna
Skoda Epiq prinde contur: primele imagini și detalii oficiale despre cel mai accesibil SUV electric al mărcii - Photo
Noutăți
Skoda Epiq prinde contur: primele imagini și detalii oficiale despre cel mai accesibil SUV electric al mărcii

 Skoda face un pas decisiv spre electrificare și dezvăluie primele imagini ale noului Epiq, un SUV electric de clasă mică ce promite autonomie competitivă, spațiu generos și prețuri acce

Inna
Volkswagen atinge un prag istoric: 5 milioane de motoare electrice produse la nivel global - Photo
Noutăți
Volkswagen atinge un prag istoric: 5 milioane de motoare electrice produse la nivel global

Ofensiva electrică a Grupului Volkswagen prinde viteză. Constructorul german anunță un reper major în tranziția către mobilitatea electrică: producția a cinci milioane de motoare electrice la&nb

Inna
Permisul auto devine mult mai greu de obținut în Republica Moldova. Vor fi introduse reguli mai dure pentru viitorii șoferi - Photo
Noutăți
Permisul auto devine mult mai greu de obținut în Republica Moldova. Vor fi introduse reguli mai dure pentru viitorii șoferi

Viitorii șoferi din Republica Moldova trebuie să se pregătească pentru una dintre cele mai ample reforme din ultimii ani în domeniul siguranței rutiere. Autoritățile vor aplica integral noile st

Inna
Ferrari și era electrică. Italienii prezintă interiorul modelului Luce, care schimbă complet filosofia mărcii - Photo
Noutăți
Ferrari și era electrică. Italienii prezintă interiorul modelului Luce, care schimbă complet filosofia mărcii

Ferrari face un pas istoric și oferă primele indicii concrete despre viitorul său electric. Marca din Maranello a publicat imaginile oficiale cu habitaclul primului său model fără motor termic, confir

Inna
Toyota anunță schimbări la vârful conducerii: Kenta Kon devine CEO din aprilie - Photo
Noutăți
Toyota anunță schimbări la vârful conducerii: Kenta Kon devine CEO din aprilie

Toyota Motor Corporation va avea un nou director general, începând cu această primăvară. Grupul japonez a confirmat că, Kenta Kon va prelua funcția de CEO al mărcii Toyota de pe 

Inna