Noutăți
Ediţie specială Duster Garmin la Paris 2012, nu Duster faceliftDacia Duster este pe piaţa europeană de numai doi ani, dar vânzările am putea spune că ”duduie”, SUV-ul autohnton reprezentând o mare
Volkswagen Cross Caddy - variantă nouăModelul vine cu o serie de modificări estetice importante disponibile pe ambele variante, cu 5 şi 7 locuri.După ce a oferit publicului variante Cross pentru
Chevrolet la Salonul Auto de la ParisChevrolet Trax va captiva cu siguranţă publicul la lansarea sa, organizată în cadrul prestigiosului eveniment bienal. În acelaşi timp, Spark - unul dintre cele
Un nou teaser cu viitorul Suzuki S-Cross ConceptNoul teaser-foto ne prezintă partea din spate a conceptului, iar în urma unei analize simple putem nota câteva elemente asemanătoare cu cele prezent
Mokka, noul SUV OpelMokka introduce tehnologiile Opel exclusiviste în segmentul autovehiculelor SUV subcompacte Printre sisteme se numără camera Opel Eye şi sistemul de asistenţă la pornirea în ra
Mercedes prezintă la Paris Clasa B electricăÎn ziua în care am văzut cu toții pentru prima dată Concept Active Tourer, te-am întrebat ce ți-ar plăcea mai mult să ai în garaj – hibridul de la BMW s
Vânzări record pentru Ferrari în primul semestru al anuluiÎn ciuda faptului că în Italia au fost vândute doar 187 de unități, un efect al măsurilor luate de guvern împotriva celor cu venituri mari
Mercedes S Type din 1928, vândut la licitație'Bijuteria' a fost vanduta pentru suma de 4,5 milioane de dolari, o suma care a depasit cu mult estimarile casei de licitatie, care spera sa obtina un
Cum se spala un BMW Z3Un producator de solutii destinate spalatoriilor auto isi promoveaza produsul intr-un mod... atragator. Cei de la SONAX au ales o blonda sexy si o masina deja devenita clasic
Poze spion cu Renault Clio RS Mk4 complet necamuflatProiectat cu scopul să devină un rival de temut pentru recent-lansatul Peugeot 208 Gti şi ultima generaţie a modelului Volkswagen Polo GTI, viit
Britanicii au reunit un număr record de autoturisme FerrariÎn week-end-ul precedent, la Ferrari Racing Days de pe Silverstone, un număr de 964 de Ferrari (simbolic de fapt pentru Porsche) au luat
Abarth Studio a dezvoltat un program de personalizare pentru automobilele FiatCel mai important eveniment pe care îl va avea Abarth Studio la Paris Motor Show va fi lansarea programului de persona
Noua generaţie Dacia LoganDacia Logan 2 va debuta la Salonul Auto de la Paris. Galeria de imagini face parte din setul oficial al noului Dacia Logan, care trebuia să fie prezentat odată cu debutul
Citroen C3 Picasso FaceliftCitroen C3 Picasso a primit un facelift care va fi lansat la Salonul Auto de la Paris. Modelul va fi prezentat alături de DS3 Cabrio şi de conceptul DS3 Electrum, o vers
Mercedes-Benz CLA: primele imagini, neoficialeBotezat Mercedes CLA, cel de-al doilea coupe cu patru portiere din gama constructorului german are la bază ultima generaţie a modelului A-Class şi est
BMW prezintă motorul de 1,5 litriMotoarele BMW sunt adevărate demonstraţii tehnologice – fapt dovedit de multitudinea de premii pe care producătorul german le-a căpătat an de an la International E
Koenigsegg a construit pentru un client chinez un hypercar unicAsemenea celor de la Ferrari care au implementat programul "Tailor Made" , scandinavii au venit cu o astfel de propunere pentru clien
Lexus LF-CC - Conceptul mult aşteptatAşa cum au şi promis cei de la Lexus, astăzi, pe 17 septembrie, au prezentat noul concept care va debuta la Salonul Auto de la Paris. Denumit LF-CC, conceptul
BMW și Audi, în luptă strânsăCu puțin sub un milion de autoturisme vândute de fiecare la nivel mondial, până în luna august, rivalii de temut BMW și Audi se diferențiază la capitolul vânzări cu nu
Gemballa modifică noul Porsche 911 Cabrio SCei de la Gemballa vin cu un program interesant de tuning pentru noua generație Porsche 911 Cabrio S. Acest kit de tuning este unul pur estetic.Chiar