Noutăți
Consctructorul nipon de automobile, Honda, a patentat numele ADX, care cel mai probabil va fi purtat de primul crossover pur electric de la Acura. Acest lucru se explică prin simplul fapt că marca are
Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) anunță că a fost finalizată reabilitarea a celor peste 8 km a drumului L314, de ocolire a satului Izbiște și a drumului L314 M2 – Peresecina – H&ic
De această dată, livrările noului model de la McLaren au fost amânate pentru iulie 2022. Din păcate, criza mondială de semiconductori nu a ocolit nici acest model. La început
Din start, mașina a aparținut unui singur proprietar. Un domn din SUA, care a procurat un Volvo, fabricat în anul 1966. Acum, automobilul său a a intrat în Cartea Recordurilor Guiness
Conform unor surse neoficiale din Coreea de Sud, Hyundai ar fi închis departamentul de dezvoltare a motoarelor termice din cadrul Institutului de Cercetare Namyang.Hyundai se
Compania americană Axalta Coating Systems, angajată în furnizarea de vopsele auto, a efectuat un studiu devenit deja anual, al celor mai populare culori din 2021.Culoare albă continuă să fie
Tiraspolul anunță sistarea activității tuturor punctelor moldovenești de eliberare a numerelor neutre de înmatriculare a mijloacelor de transport din regiunea transnistreană. Potrivit unui comun
Prototipul viitorului Rolls-Royce Spectre, care este și primul model cu zero emisii al mărcii britanice, a fost surprins în teste. Ce ține de versiunea de serie, aceasta va ajunge pe piață
În urmă cu o săptămână, casa de licitații Sotheby's a publicat un comunicat în care publică rezumatul anului 2021, unde a anunțat că, clienții săi au cheltuit peste 550 de milioa
Pentru Salonul Auto de la Tokyo, constructorii niponi de automobile se pregătesc mai mult decât intensiv. Honda, după ce a anunțat despre debutul noii generații a modelului Civic Type R, sp
Constructorul nipon Honda a anunțat că va aduce la Salonul Auto de la Tokyo prototipul legendarului hot-hatch Civic Type R. Aceasta va fi prima apariție în fața publicului a modelului, &ici
Ultimele exemplare Elise, Exige și Evora au părăsit linia de asamblare a fabricii Lotus. Astfel, se încheie o epocă pentru constructorul britanic. Modelul Emira, care de fapt va fi și
Divizia braziliană a Renault anunță finalizarea producției Sandero RS. Hatchback-ul de performanță, produs din 2015 și vândut pe piețele din Brazilia și Argentina, se echipa cu un motor de 2.0 l
Viitoarea generație a modelului Nissan GT-R stârnește tot mai multe controverse în rândul publicului. Se întâmplă după ce încă în 2019, șeful echipei de
Constructorul nipon de automobile a publicat o imagine teaser cu viitorul concept electric STI E-RA. Acesta urmează a fi prezentat pe 14 ianuarie. Oficialii de la Subaru au menționat că acest
Administrația Națională pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzi (NHTSA) a lansat o a doua investigație în vederea modelelor Tesla. Auditul menționează 580.000 de vehicule electrice v&acir
Pe 24 decembrie curent, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va desfășura Caravana Salvatorilor și Pompierilor din Moldova. Vor fi decorate 26 de autospeciale cu diverse elemente specifice
Pentru anul 2022, Renault a programat premiera mondială a unui nou model care va fi găzduită de Rusia. "Renault a promis o premieră în fiecare an, iar 2022 nu va fi o exc
Bentley ar putea lansa, prin intermediul diviziei Mulliner, un nou model coupe. „Frate” cu Bacalar, acesta ar urma să fie replicat în 25 de exemplare, iar prețul pentru un exemp
Audi ar putea deveni noua participantă la Campionatul Mondial de Formula 1! Dintr-o scrisoare adresată fostului președinte FIA, află că o decizie ar urma să fie luată în primăvara anul