Noul MINI Roadster

De AutoExpert   |  31 Octombrie, 2011

Distribuie :

Noul MINI Roadster

MINI l-a prezentat pe cel mai nou model din gamă, care va ţinti împotriva lui Mazda MX-5. MINI Roadster este variata decapotabilă a modelului Coupe, lansat în vara anului curent. Este al şaselea model care se alătură familiei MINI şi primul model decapotabil cu două locuri din istoria companiei.

Ca şi în cazul versiunii Coupe, Roadster se bazează pe actuala generaţie hatchback. Roadster nu este prea departe de modelul Mini Convertible, cu 3.734 milimetri lungime, 1.683 milimetri lăţime şi 1390 de milimetri în înălţime. Spre deosebire de Convertible, Roadster oferă spaţiu doar pentru două persoane, iar parbrizul are de asemenea un unghi diferit cu 13 grade şi este cu 20 de milimetri mai mic. În schimb, portbagajul a ajuns la 240 de litri.

Producătorul britanic promite un comportament de cart, asemănător celui întâlnit în cazul lui MINI Convertible, din mai multe motive. În primul rând ar fi centrul de greutate, apoi costrucţia şasiului, îmbunătăţirile pentru creşterea rigidităţii şi optimizarea proprietăţilor aerodinamice.

În afară de acoperişul textil, nu sunt alte diferenţe în comparaţie cu MINI Coupe. Din punctul de vedere al motorizărilor, situaţia este comună între MINI Roadster şi MINI Coupe. În Europa, MINI Roadster va fi lansat în primăvara viitoare în patru versiuni bazate pe Cooper. Mai exact, va fi disponibil un propulsor benzinar de 1.6 litri cu 122 CP, Cooper SD de 2.0 litri cu 143 CP turbo diesel, Cooper S cu un motor de 1.6 litri tot benzinar, dar cu 184 CP şi cea mai apucată şi sălbatică opţiune, John Cooper Works, care va fi dotat cu un motor de 1.6 litri, capabil să livreze 211 CP.

Motoarele vor fi cuplate standard la o cutie de viteze manuală cu şase trepte, disponibilă pentru toate versiunile, dar vei putea să alegi şi varianta cu şase trepte automată, dacă îţi place mai mult, dar cu o singură excepţie: versiunea John Cooper Works.

Sursa: TOPGEAR

Recomandate:

Mii de locuitori din regiunea transnistreană dețin permise moldovenești și vehicule înmatriculate conform legii - Photo
Sociale
Mii de locuitori din regiunea transnistreană dețin permise moldovenești și vehicule înmatriculate conform legii

Conform celor mai recente date din Registrul de stat al conducătorilor auto și Registrul vehiculelor, un număr considerabil de cetățeni cu domiciliul în regiunea transnistreană dețin documente d

Inna
Un ucrainean, suspectat de escrocherie. Promitea importuri de automobile din SUA, însă mașinile nu mai ajungeau la clienți - Photo
Sociale
Un ucrainean, suspectat de escrocherie. Promitea importuri de automobile din SUA, însă mașinile nu mai ajungeau la clienți

Un cetățean ucrainean, în vârstă de 37 de ani, a fost reținut în Republica Moldova, fiind suspectat că ar fi implicat într-o escrocherie de proporții, prin care ar fi cauzat un

Inna
Nissan pregătește modele electrice de performanță Nismo cu sprijinul echipei de Formula E - Photo
Noutăți
Nissan pregătește modele electrice de performanță Nismo cu sprijinul echipei de Formula E

Nissan intenționează să dezvolte o nouă gamă de vehicule electrice de înaltă performanță sub emblema Nismo, cu ajutorul experienței acumulate în competițiile de Formula E. Potrivit unor in

Inna
Incident neobișnuit la Căușeni. Un șofer băut a lovit autospeciala poliției în timpul testării cu Drager - Photo
Sociale
Incident neobișnuit la Căușeni. Un șofer băut a lovit autospeciala poliției în timpul testării cu Drager

Un bărbat în vârstă de 27 de ani din Căușeni s-a ales cu mari bătăi de cap în urma unui incident rutier petrecut în toiul nopții. Acesta a fost prins conducând în s

Inna
Toyota va construi o nouă fabrică în Japonia. Producția este planificată pentru începutul anilor 2030 - Photo
Noutăți
Toyota va construi o nouă fabrică în Japonia. Producția este planificată pentru începutul anilor 2030

Toyota Motor Corporation a anunțat despre intenția de a deschide o nouă fabrică în Japonia, parte din strategia sa de extindere a capacității de producție și de adaptare la tehnologiile viitorul

Inna
Un radar mobil a înregistrat „cea mai mare viteză” pe o porțiune de autostradă. Un șofer circula cu peste 300 km/h - Photo
Sociale
Un radar mobil a înregistrat „cea mai mare viteză” pe o porțiune de autostradă. Un șofer circula cu peste 300 km/h

Un caz de viteză excesivă a fost înregistrat recent pe autostrada A2 din Germania, în apropiere de orașul Burg, aflat la vest de Berlin. Un șofer a fost prins, conducând cu 321

Inna