Noua sigla Skoda Constructorul che, Skoda intenționează să îşi modernizeze sigla în 2011, u ocazia împlinirii a 20 de ani de la intrarea în Grupul Volkswagen.

De AutoExpert   |  19 Noiembrie, 2010

Distribuie :

 

Noua sigla Skoda


Constructorul che, Skoda intenționează să îşi modernizeze sigla în 2011, u ocazia împlinirii a 20 de ani de la intrarea în Grupul Volkswagen. Noua siglă pe care o vor vedea toți fanii marcii Skoda va fi o siglă cu un design simplificat, urmân ca sigla sa devină mai simplă.
Prima apariţie oficială a siglei Skoda a avut loc în 1923, în perioada aceluiași an conducerea Skoda a înregistrat doua tipuri de sigle: una în care numele mărcii era trecut sub logo şi una în care sigla era simplă.
Noua siglă va păstra motivul săgeţii înaripate inspirat de tabloul unui indian american aflat pe pereţii biroului primilor şefi Skoda. Fundalul siglei rămâne verde, pentru a sublinia aplecarea Skoda înspre ecologie şi mediu, iar cercul care va închide sigla va fi albastru, culoarea oficială a Grupului Volkswagen. O schimbare interesantă va fi reprezentată de dispariţia numelui Skoda din siglă, astfel noul logo-u va deveni foarte apropiat ca formă și imagine de cel creat de directorul chev in acum 87 ani.

Recomandate:

Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină - Photo
Noutăți
Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină

Ford se pregătește să lanseze o nouă versiune pentru camioneta electrică F-150 Lightning. Aceasta va primi un motor pe benzină, care va fi utilizat drept range extender. Noua versiune o va înloc

Inna
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale - Photo
Noutăți
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale

Șoferii moldoveni vor achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale, exact ca în România. Informația a fost confirmată de către vicepremierului Vladimir Bolea, ministru al Infras

Inna
Ofensivă Nismo. Nissan pregătește dublarea gamei sportive într-un plan de revenire ambițios - Photo
Noutăți
Ofensivă Nismo. Nissan pregătește dublarea gamei sportive într-un plan de revenire ambițios

Nissan anunță o schimbare majoră de direcție în zona modelelor de performanță, confirmând intenția de a extinde semnificativ portofoliul Nismo la nivel global. Constructorul japonez planif

Inna
Tomorrow XX: planul prin care Mercedes-Benz vrea să reinventeze mașina ecologică de la zero - Photo
Noutăți
Tomorrow XX: planul prin care Mercedes-Benz vrea să reinventeze mașina ecologică de la zero

Mercedes-Benz face un nou pas în direcția reducerii impactului asupra mediului, prezentând un program amplu de sustenabilitate destinat viitoarelor sale modele de serie. Inițiativa poartă

Inna
Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie - Photo
Noutăți
Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie

Nissan anunță un nou pas important în strategia sa de electrificare, odată cu demararea producției noii generații Leaf la uzina din Sunderland, Marea Britanie. Lansarea pe linia de asamblare a f

Inna
4 georgieni, reținuți în trafic. Ar fi comis mai multe furturi de mașini în capitală - Photo
Sociale
4 georgieni, reținuți în trafic. Ar fi comis mai multe furturi de mașini în capitală

Polițiștii din Chișinău au anihilat activitatea unui grup infracțional suspectat de comiterea mai multor furturi din automobile, folosind metode tehnologice avansate. Patru bărbați, cu vârste &i

Inna